Alexandru Papadopol – Sunt urmarit de noroc

Este dragut, deschis si comunicativ, saluta pe toata lumea si ti se adreseaza cu „dumneavoastra”… Cuvantul normalitate il caracterizeaza cel mai bine. El este, la fel de bine, vecinul, colegul, prietenul, baiatul „de cartier” sau tanarul manierat care iti ofera locul in metrou. Este imposibil sa nu-l simpatizezi.
Versatilitatea expresiei si seriozitatea cu care isi trateaza interlocutorul i-a determinat, probabil, pe tinerii regizori romani sa-i incredinteze, chiar din primii ani de studentie, roluri care aveau sa-i aduca recunoasterea lumii cinematografice. A jucat in Marfa si banii, regizat de Cristi Puiu – un film cu buget mic si realizatori debutanti.

Filmul a obtinut numeroase premii si are cele mai multe invitatii la festivaluri internationale. La cel de la Salonic, Alexandru Papadopol a luat Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina. A jucat si in Occident, in regia lui Cristian Mungiu. Ambele productii au ajuns la Festivalul Filmului de la Cannes – o reusita extraordinara pentru realizatorii romani.
„La Cannes sunt selectate doar 15-16 dintre miile de filme trimise, asa ca pentru noi este o mare realizare”, spune Alexandru cu mandrie. „Am fost foarte norocos”, continua el, cu modestia celui obisnuit sa-si puna succesele pe seama sansei.

Alexandru Papadopol s-a nascut in urma cu 27 de ani la Ramnicu Valcea. A stat o vreme la Campulung, apoi la Slatina, dar e baiat de Bucuresti suta la suta, mai precis de Drumul Taberei, unde a locuit, cu intreruperi, de pe la cinci ani, la bunica paterna, si unde locuieste si acum – in casa proprie.
„In copilarie eram mai mult navetist, pentru ca tata era inginer hidrotehnist si construia hidrocentrale, pe Olt.”
Imi spunea profesoara de geografie: „Ia zi-le tu, draga, ca doar tatal tau le-a construit”. Si Alexandru le zicea, pentru ca ii placea geografia. Ca si istoria, romana si germana, la care avea mereu note mari. A urmat cursurile scolii generale si Liceul „Ion Neculce” din Bucuresti, sectia uman.

„Dupa liceu, nu prea stiam ce vreau sa fac”, isi aminteste el. „Pe la sfarsitul clasei a XII-a, tata a venit pentru o sedinta de familie fulger, din Germania, unde lucra pe atunci (si lucreaza si astazi). M-au intrebat ce vreau sa fac.
Eu nu prea stiam, iar in seara aia trebuia sa plec la o petrecere, asa ca m-am orientat pe loc. Am zis: „Dreptul”. „Foarte bine, foarte bine. Este o meserie banoasa, concurenta e mare, dar tu esti baiat destept, vei invata…
„Tata i-a dat mamei instructiuni sa plateasca meditatiile si a plecat.”

Fiul, in schimb, era cam nehotarat. „Daca era dupa mine, nu faceam nici o facultate. As fi vrut sa plec si eu in Germania, dar tata mi-a spus: „Ca ce sa te angajez acolo? Muncitor necalificat?”. Conform traditiei, Alexandru trebuia sa faca o facultate. Asa ca, dupa bac, s-a pus pe invatat pentru Drept. In toamna, a picat cu o diferenta de zece sutimi.
A intrat insa la Facultatea de Drept, Universitatea Romano-Americana, pe care a si terminat-o, in 1998. „Acolo mi-am „aruncat” cinci ani din viata, ca de invatat nu prea a fost vorba. Aveam noroc: picam pe subiecte, mai copiam, imi suflau colegii… „

Dupa primul an de facultate, Alexandru nu stia mare lucru despre spete si legi, dar aflase ce voia sa faca: Teatrul. Mergea cu prietenii la repetitiile si spectacolele Teatrului studentesc „Podul”.
„La inceput ma duceam mai mult dupa fete”, rade el. „Aveam o prietena acolo…” Atmosfera boema si creativa l-a cucerit definitiv. Patru ani la rand, Alexandru a dat la Teatru. In fiecare vara-toamna, isi lua actele de la Drept, le ducea la Teatru si inapoi la Drept.

Toata lumea imi zicea: „Lasa-te, dom’le, ai dat de trei ori, nu vezi ca n-ai talent?”.

A picat la ultima proba. In al doilea an s-a pregatit cu Mihaela Juvara. In al treilea, cu Petrica Gheorghiu. „Ma mana ceva spre asta, parca ma impingea cineva de la spate”, marturiseste el. „Ai mei erau impotriva, normal, spuneau ca „actoria nu e o meserie serioasa”.

In cel de-al patrulea an, cand Alexandru termina Dreptul si parea sa nu scape de destinul avocatesc, a intervenit norocul. In periplul actelor intre cele doua facultati, s-a pierdut diploma de bacalaureat in original. Fara aceasta, absolventul de Drept nu se putea inscrie la examenul de licenta – dar castiga exact intervalul de o luna in care putea sa scoata un duplicat si sa se pregateasca pentru inca un examen la Teatru.

„Daca picam a patra oara, renuntam definitiv. De patru ani stagnam. In timp, experienta negativa te poate coplesi.

„Norocul lui s-a numit si actorul Radu Gabriel: „Mi-a destelenit mintea si m-a luminat. Intr-o luna am ajuns super. Meseria asta se face pe baza de revelatii”. Revelatia acelui an a fost Alexandru Papadopol, care a intrat la Teatru cand nimeni nu se mai astepta, primul pe lista admisilor.
„Am avut o bucurie imensa. Pana atunci viata mea fusese intunecata. Eram nemultumit si suparat, nu-mi placea ce faceam, n-aveam nici o bucurie. Eram cam tristut si neinteresant.”

Cu admiterea la Teatru a inceput si seria de succese a actorului Alexandru Papadopol: rolurile de la Teatrul Cassandra si din filme, prezenta la festivaluri si aprecierea criticii romane si straine. „S-a produs un boom. Munceam foarte mult, nu m-am lasat pe tanjala. Mai mult decat ceilalti, pentru ca eram foarte motivat.
Ei intrasera din prima. Eu, care avusesem atatea dezamagiri, stiam ce vreau si pentru ce sunt acolo. Am dat tot ce-am putut si am avut in mine.”
La absolvire, Catedra de Teatrologie i-a acordat Premiul pentru cea mai buna interpretare masculina, o incununare a efortului si daruirii cu care jucase timp de patru ani.

„Mi-e dor sa joc teatru”, marturiseste el. „Senzatia pe care o traiesti pe scena este absolut minunata. Fluxul acela care se creeaza intre tine si spectatori nu poti sa-l dai pe nimic in lume. E ca un drog. Ca bungee jumping-ul!”, se inflacareaza el, cautand o comparatie. Insa oricat de mare ar fi atractia scenei, ea este depasita de cea a platoului de filmare. Ce ii place la film? Rigoarea.
„Nu poti sa amani o repetitie sau sa repeti in dorul lelii, pentru ca totul e pe bani. La filmare nu exista atata mancatorie si barfa ca in teatru, fiindca nu e timp pentru asta. E mai mult profesionalism.”
De film s-a apropiat si sit-com-ul „2+2”, in care Alexandru a aparut pe postul tv Acasa, alaturi de Mirela Oprisor. Si aici spune ca a avut noroc.

S-a inteles foarte bine cu echipa si a facut exact ce-i place: joaca. Il intreb cum de reusea sa manance cu atata pofta din recuzita serialului. „Mi se intampla sa mananc si cate cinci sandvisuri o data, la cinci duble.
Nu mai pot sa inghit si am replici de genul: „Mama, dar ce extraordinare sunt ciupercile astea!”. Mananc si ma gandesc: „Da Doamne sa iasa bine ca sa n-o luam de la capat!”.
Ce-si doreste pentru anii care vin? Sa joace teatru, sa faca filme bune si televiziune. „Mi-as dori din tot sufletul sa mai lucrez cu Cristi Mungiu, cu Cristi Puiu. Pentru un actor, important e sa joace. Din pacate, actorilor tineri de la noi nu li se da sansa sa-si consume energiile. Atat imi doresc: sa lucrez.”

Cele mai vândute colecții!

Audi Quattro - ediția nr. 11 (Mașini de neuitat) 27.99 RON Cumpără acum

Titanic - Ediția nr.132 52.9 RON Cumpără acum

Cocosatul de la Notre Dame- Ediția nr. 72 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Bunul Dinozaur - Ediția nr. 71 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Clopotica si secretul aripilor - Ediția nr. 70 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Intors pe dos - Ediția nr. 69 (Disney. Ediția de platină) 20.9 RON Cumpără acum

Lepidolit - Ediția nr. 40 (Descoperă Mineralele Pământului) 34.99 RON Cumpără acum