Al Treilea Război Mondial va cuprinde tot globul și va începe anul acesta, spun astrologii
Cândva, democrații din Statele Unite se temeau că o potențială președinție a lui Trump ar duce la un al treilea război mondial. Trump a fost deja președinte și un astfel de război nu a izbucnit cu adevărat în anii lui Donald Trump la Casa Albă.
Războiul din Gaza care a început pe 7 octombrie anul trecut și cel dintre Rusia și Ucraina care a fost declanșat încă din februarie 2022 și alte aproximativ 32 de conflicte în întreaga lume au ținut în tensiune problemele geopolitice.
Dacă adăugăm la aceasta și conflictul mocnit între China și vecinii săi cu privire la politicile expansioniste teritoriale și maritime ale Beijingului – cu India, Filipine, Japonia și alții, spectrul unui al treilea război mondial nu a părut niciodată atât de real ca astăzi.
Multe țări au astăzi arme nucleare
Un conflict pe scară largă, având în vedere modul în care țările s-au înarmat cu arme nucleare, ar putea însemna și sfârșitul umanității.
Predicțiile unui număr de astrologi precum Nostradamus și Baba Vanga au vorbit deja despre un al treilea război mondial.
Cel mai recent astrolog care a „prevăzut' un astfel de război este Kushal Kumar, un savant vedic cu sediul în Panchkula, în Haryana din nordul Indiei, la aproximativ 250 km nord de New Delhi. Iată ce e declarat astrologul indian:
„Anul 2024 a fost prezis a fi unul îngrijorător în ceea ce privește condițiile de apariție a unui război din punctele fierbinți ale lumii. În special în jurul datei de 8 mai – ar putea avea loc o escaladare pe fronturi de război precum Coreea, China-Taiwan, Orientul Mijlociu și Ucraina-Rusia, iar furia NATO s-ar putea exprima, în acest context,', a spus Kushal Kumar într-o postare pe Medium.
„Pe scurt, acolo unde sunt vulnerabile, mișcările planetare contemporane sugerează că armata poate interveni pentru a prelua controlul general', a mai spus el.
„Avem în vedere data de marți, 18 iunie 2024 când vom avea cel mai puternic stimul planetar pentru declanșarea celui de-al treilea război mondial, deși 10 și 29 iunie ar putea avea un cuvânt de spus, de asemenea', a adăugat Kumar.
Există dovadă: Nostradamus a prezis PANDEMIA și ce-o să urmeze după