Uite cum scapi de mirosul de usturoi
Mirosul de usturoi este persistent și dacă ai mâncat suficient poți să miroși chiar și două zile… Dacă ai mâncat usturoi și nu vrei să miroasă cei din jurul tău, ține cont de aceste trucuri. Usturoiul este recunoscut pentru proprietățile sale terapeutice și pentru faptul că întărește organismul. Din acest motiv, usturoiul este recomandat pentru cei care au un sistem imunitar slab și care vor să țină la distanță infecțiile.
Iarna, vremea este schimbătoare și riscul de îmbolăviri crește în mod considerabil. Este important ca în această perioadă să ne hrănim corespunzător, iar în această luptă cu microbii un aliat de nădejde este usturoiul, dar și leurda. Ce ne facem totuși cu mirosul neplăcut care apare în urma consumului de usturoi?
Mirosul de usturoi poate persista pe mâini, în gură și în corp, fiind adesea greu de eliminat
După ce consumăm usturoi, organismul trece printr-o serie de schimbări, iar mirosul poate persista chiar și 24 de ore. Acest lucru se întâmplă pentru că anumiți compuși chimici existenți în usturoi se descompun și ajung direct în sânge, iar de acolo se răspândesc în întreg organismul. Pentru a combate respirația neplăcută, poți consuma mentă, salată verde, țelină, cartofi, pătrunjel, ciuperci sau busuioc. Aceste alimente au o compoziție chimică menită să lupte împotriva sulfului din usturoi.
Gumă de mestecat sau bomboane mentolate: Acestea pot ajuta temporar la mascarea mirosului.
Produse lactate: Consumul de lapte sau iaurt după masă poate reduce mirosul de usturoi din gură.
Fructe și legume crude: Mestecați mere, morcovi sau țelină pentru a ajuta la curățarea gurii și a elimina mirosul.
Pătrunjel: Mestecatul de pătrunjel proaspăt poate neutraliza mirosul de usturoi datorită conținutului său de clorofilă.
Periuța de dinți și ața dentară: Asigură-te că te speli pe dinți și folosești ața dentară după consumul de usturoi.
Consumând aceste alimente, poți fi sigură că cei de lângă tine nu se vor feri să îți vorbească, chiar dacă ai mâncat usturoi.
Foto:123rf.com
Citește și:
Încearcă elixirul miraculos cu usturoi și vin roșu! Tratează peste 100 de afecțiuni
Salvează-ți unghiile cu o portocală și un cățel de usturoi
Usturoiul și morcovul tratează durerile menstruale