Afacerea zilei: Hainute pictate la…patru maini

Laura Eftode, Madalina Zavoianu
Pe cand ne-am cunoscut, prin intermediul unei prietene comune, Laura era un grafician si croitor iscusit, iar mie imi placea foarte mult sa pictez pe matase. Amandoua suntem mame costiincioase, cu norma intreaga, preocupate si incantate de micutii nostri, asadar ideea de a face hainute pictate pentru copii a fost ceva firesc.

La fel de firesc a venit si numele marcii: „Kihi-kiha', fiindca acestea sunt sunetele pe care le exersau copiii nostri cand erau foarte mici. Ne-am hotarat sa transpunem pasiunea in afacere, sa fim noi cele care decid ce lucreaza si cand, pentru a avea timp si sa ne crestem frumos copiii. Am incercat de la inceput sa lucram profesionist, am planificat ce linie sa urmam, ce materiale sa folosim, pentru ce varste sa facem tinutele sau cum sa ajunga ele la clienti, iar toti din jurul nostru, familie si prieteni, au sprijinit ideea.

Investitia initiala a fost minima, aveam deja fiecare cate o masina de cusut, doar am cumparat materiale si ne-am apucat de lucru. Initial ne-am bazat mult pe ajutorul din partea familiei si a prietenilor, aproape intrega noastra zi fiind ocupata cu supravegherea copiilor, cu educatia lor si desigur cu ingrijirea de care trebuie sa aiba parte cei mici.

Dar dupa ce primele hainute au fost gata si au cunoscut un succes spectaculos, am inceput sa planificam si timpul de lucru (in special serile si in weekend) si sa lucram cu schimbul pentru a putea face fata si comenzilor si solicitarilor copiilor nostri.

Tot pentru a impaca noua cariera de creator de moda cu familia, am decis sa nu lucram pe stoc, ci doar la comanda, si sa lansam cate doua colectii pe an, una de primavara-vara si una de toamna-iarna, de la care sa cream diverse variatiuni, in functie de dorinta fiecarui mic beneficiar.

Kihi-kiha Kihi-kiha

Ne ocupam personal de fiecare produs, de la concept la executie, si lucram doar manual si cu materiale naturale: batist de bumbac, matase naturala, stofa de lana, jerseu de bumbac. Pe masura ce ideea noastra a luat amploare si am reusit sa ne gestionam mai bine timpul impartit intre copii si afacere, am inceput sa cream si altceva:

  • lenjerii si paturici;
  • decoratiuni pentru camera copilului;
  • jucarii;
  • costume pentru serbare;
  • trusouri;
  • cadouri pentru botez.

Cel mai greu ne-a fost sa promovam produsele noastre inedite, personalizate, pe o piata invadata de produse de serie mare, de o calitate medie sau chiar slaba.

■ Mai multe despre hainele pictate pentru copii pe: www.kihi-kiha.com.

Ideile Madalinei:
Am organizat propriul targ de handmade pentru copii: Kihi-kiha &Co si alte evenimente: prezentari de moda, ateliere pentru copii.

Ideile Laurei:
Creatiile noastre sunt cadouri inedite, 100% romanesti si mai ales personalizate.

Kihi-kiha
Ce am adus nou:

◆ Cel mai usor mod de a te adresa unui copil este prin povesti. Fiecare obiect creat de noi are in spate o poveste si de multe ori ea apare pictata sau cusuta pe el.

◆ Motto-ul dupa care ne conducem: „Lucrurile frumoase din copilarie ne imbogatesc imaginatia si ne bucura sufletul.

Adrian Ciltan
Foto: arhiva personala

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Relatii