O elevă de clasa a VIII-a din județul Ialomiţa a aflat că a picat cu nota 2,40 proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2017, deși era sigură că s-a descurcat la examen.
O cheamă Diana Alexa și a învățat la Liceul de Arte „Ionel Perlea' din Slobozia. După afișarea rezultatelor de la Evaluarea Națională 2017, fata a avut parte de o surpriză neplăcută, după ce a verificat pe edu.ro ce notă a luat. Diana a fost notată cu 2,40 la Matematică, conform adevarul.ro. Bineînțeles, ea a depus imediat constestație.
După reverificarea lucrării adolescentei, s-a stabilit că nota ei era de fapt 9,40, dar aceasta a fost introdusă greșit în baza de date. Tatăl fetei a fost cel care a făcut publică această întâmplare prin intermediul unui mesaj pe Facebook.
„În ziua de 26.06.2017, s-au afişat rezultatele la Evaluarea Naţională. Din cauza unei erori, la disciplina Matematică, în loc de 9,40 a fost trecută nota 2,40, pentru fiica mea Diana. Astfel că, în loc să ne bucurăm pentru rezultate a trebuit să facem mai multe cereri pentru a clarifica situaţia. Cât de puternic trebuie să fie un copil care a terminat clasa a VIII-a cu media 9,97 în faţa unui asemenea moment? Cât de inconştienţi pot fi unii oameni care creează astfel de situaţii, care cred că nu sunt singulare? Felicitări Diana!!! Succes în continuare!!!'.
Cel care a fost de vină pentru această situație este profesorul evaluator care a introdus rezultatele în mod greșit în sistemul informatic al Ministerului Educaţiei. Din fericire, însă situația a fost remediată.
Foto: edu.ro, hepta
Mihaela Tudor
Citește și:
Rezultate Evaluare Naţională 2017. Care sunt județele cu cele mai multe medii de 10
Evaluarea Națională 2017: Din secretele unui elev de nota 10