4 conturi de Instagram care ne ajută să ne recăpătăm încrederea în noi

4 conturi de Instagram care ne ajută să ne recăpătăm încrederea în noi

Pe rețelele de socializare, fie că vorbim despre Facebook sau despre Instagram, vedem cele mai frumoase femei. Trăsături faciale de păpușă, haine șic, siluete frumos sculptate, atitudine de învingătoare – și uite așa îți formezi convingerea că perfecțiunea chiar există. Ei, bine, ideea de perfecțiune există doar în mintea noastră și este menită să ne creeze complexe majore și să ne determine să ne pierdem încrederea în noi. 

Din fericire, există și femei care au înțeles că nu există perfecțiune, care și-au asumat kilogramele în plus, care s-au convins de faptul că lipsa unor dimensiuni ideale nu le face mai puțin valoroase și care, foarte important, au decis să împărtășească principiile și convingerile lor și cu cele care nu au atât de multă încredere de sine. Să le cunoaștem, așadar.

Iată, mai jos, top 4 conturi de Instagram care ne ajută să ne recăpătăm încrederea în noi.

1. Lalaa Misaki


Lalaa este mamă, influencer și manechin XXL. Este mândră de formele ei și nu are nicio reținere să vorbească deschis despre dimensiunile ei: “Am 1.71 m, 104 kg, numărul 41 la pantof. Semne distinctive? Tatuaje, cicatrice, vergeturi și celulită. Sunt la fel ca voi: plină de viață, omenoasă, unică. (…) Viața este prea scurtă pentru a suferi din cauza unor reguli impuse de oameni pe care nici măcar nu-i cunosc“. Lalaa postează zilnic poze cu ea însoțite de mesaje inspiraționale, care ne pot ajuta să ne recăpătăm încrederea în noi și să scăpăm de complexe.

2. Celeste Barber

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Hiding from your husband when he suggests sexy time. #celestechallengeaccepted #celestebarber #funny #kimkardashian

O postare distribuită de Celeste Barber (@celestebarber) pe


Pozează precum Rihanna sau precum Alessandra Ambrosio, deși este desparte de a avea dimensiunile lor. Celeste se amuză făcându-și frecvent poze în care parodiază celebrități. Ia în râs perfecțiunea starurilor internaționale și ne arată că adevărata frumusețe nu are nimic de-a face cu standardele impuse de societate. Ne face să înțelegem că frumusețea vine din naturalețe și ne ajută să ne recăpătăm încrederea în noi.

3. Peter DeVito

Are doar 21 de ani, dar a înțeles că misiunea sa este aceea de a sparge anumite tabuuri. Peter a început prin a publica fotografii cu fețe afectate de acnee, pe care lipea litere care formau anumite mesaje: “Iubește-te”, “Toți semănăm”, “Nu sunt un obiect”, “De ce nu le acoperi? (coșurile – n.red.). Azi, Peter este mult mai creativ și a trecut de la fețe la siluete rubiconde. Și pe acestea din urmă le “împodobește” cu mesaje menite să atragă atenția asupra frumuseții corpurilor imperfecte: “Corpul meu, regulile mele” este doar unul dintre mesajele lipite de un abdomen care nu se încadrează în standardele de frumusețe.

4. Je Suis Décomplexée

 

Vezi această postare pe Instagram

 

@thyboroenbo

O postare distribuită de Lacrazyrevolution (@jesuisdecomplexe) pe


Acest cont de Instagram aparține Emyrei, un influencer care pune în lumină frumusețea atipică. Femei cu dimensiuni XXL, femei afectate de vitiligo, femei ale căror fețe sunt acoperite de pistrui sau ale căror fețe au suferit arsuri, toate purtând un tricou imprimat cu mesajul “Décomplexée”, au fost importalizate de Emyra cu scopul de a ne transmite faptul că trebuie să ne iubim corpul așa cum este.

Urmărește zilnic postările acestor femei și inspiră-te. Repetă-ți zilnic că ești frumoasă, chiar dacă nu ești descinsă din reviste sau nu ai dimensiunile ideale. Și, cel mai important, nu uita că perfecțiunea este doar o invenție, o himeră în căutarea căreia multe dintre noi investesc căruțe de bani.

Sursa: aufeminin.com

Surse foto: Instagram. shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Diverse