E bosumflat și nemulțumit înainte și după ce vine de la școală?

shutterstock_350659019

Totul a fost bine până acum. Aşteptau începutul anului şcolar, revederea cu colegii şi profesorii. Copiii din clasa pregătitoare în special, aşteptau cu nerăbdare să treacă la etapa de elevi, în acest fel simṭindu-se mai mari, mai valoroşi. Cu toate acestea, după câteva zile de şcoală, mulṭi dintre ei se întorc acasă supăraṭi și manifestă un comportament opoziționist, sunt irascibili, vorbesc pe un ton ridicat, fac exact acele lucruri care ştiu că îi deranjează pe ceilalṭi, sunt gălăgioşi, deranjează. Părinṭii devin cu atât mai îngrijoraṭi, cu cât și învăṭătorii sau profesorii le atrag atenṭia la şedinṭe. Zeci de întrebări aşteaptă răspunsuri. Fiecare se întreabă unde a greşit în educaṭia copilului său. Adevărul este că nu pe greşeli ar trebui să ne concentrăm, ci pe a înṭelege cauzele ce duc la manifestarea comportamentelor opoziṭioniste la începutul anului şcolar. Iată de ce copilul tău e bosumflat și nemulțumit înainte și după ce vine de la școală:

Ce se întâmplă cu copiii în această perioadă de început de an școlar?

* Pe parcursul vacanṭei au petrecut mult tip alături de cei dragi, în familie, iar dintr-o dată au fost duşi la şcoală şi lăsaṭi acolo până seara. Pentru părinṭi varianta after school poate fi alegerea ideală deoarece îi ştiu pe cei mici în siguranṭă, în perimetrul şcolii, iar ei îşi pot realiza activităṭile de la serviciu liniştiṭi. Dar copiii înṭeleg altceva! Se simt abandonaṭi. Consideră că propriii lor părinṭi nu mai au timp de ei, aşa că echivalează şcoala cu un loc în care sunt părăsiți. Ajungând acasă, manifestă acel comportament de tip opoziționist fie pentru a-i pedepsi pe părinṭi pentru că i-au lăsat toată ziua la şcoală, fie pentru a le atrage atenția. Ca să depăşească aceasă perioadă, cei mici au nevoie să fie îmbrăṭişaṭi des, să fie asigurați de iubirea părinților, să li se explice că nu sunt abandonați, ci e o soluṭie pentru ca ei să înveṭe şi să fie în siguranṭă în acelaşi timp.

* Copiii care au fraṭi mai mici se pot simți daṭi la o parte din viaṭa familiei odată cu începutul şcolii. Ei caută răspunsuri la întrebări de genul: „De ce mama poate să rămână acasă cu cel mic, iar pe mine mă lasă toată ziua la şcoală? De ce de el se poate ocupa, dar de mine nu?”. Aceşti copii manifestă comportamente opoziționiste la şcoală. Pot fi chiar răzvrătiții clasei. Este modul lor de a atrage atenṭia, de a arăta că sunt acolo, prezenți şi pȃnă la urmă, de a o aduce pe mama mai des la şcoală. Pentru ca aceste comportamente să fie remise, cei mici au nevoie să petreacă timp cu părinții, separat de fraṭii mai mici. Un timp numai al lor, ȋn care atenția să nu fie împărṭită.

foto: Shutterstock

Citește și:

Cum împiedici educaţia copilului tău fără să realizezi?

Lecțiile de viață pe care copilul tău trebuie să le cunoască

Ce auzim când ascultăm muzică? 18 dialoguri video pentru cele 18 ore de muzică din noul an școlar

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie