Vedeta care a făcut 2 avorturi în același an: „Nu a fost ceva ce mi-am dorit, dar…”
:contrast(8):quality(75)/https://www.avantaje.ro/wp-content/uploads/2019/08/Vedeta-care-a-făcut-2-avorturi-în-același-an.jpg)
Avortul reprezintă o experiență traumatizantă pentru orice femeie și puține dintre cele care trec printr-un astfel de moment reușesc să găsească puterea și să vorbească despre acest lucru. O cunoscută actriță a dezvăluit că a făcut 2 avorturi în același an, menționând și motivele care au determinat-o să ia o astfel de decizie.
Era la începutul carierei, motiv pentru care nu era pregătită să devină mamă, așa că în anul 1993, actrița Alyssa Milano a făcut două avorturi. Vedeta a vorbit într-un interviu despre experiența sa.
„Am știut că în acel moment nu eram pregătită să devin mamă, așa că am ales să fac un avort. Am ales. A fost alegerea mea și a fost alegerea corectă pentru mine.”, a spus Alyssa Milano, potrivit huffpost.com
Vedeta care a făcut 2 avorturi în același an
Alyssa Milano a rămas însărcinată pentru prima oară când avea doar 20 de ani și încerca să își construiască o carieră în domeniul cinematografiei. Imediat cum a aflat că este însărcinată, vedeta a luat decizia de a face avort, însă la doar câteva luni distanță, actrița a aflat că este din nou însărcinată, chiar dacă folosise măsuri contraceptive.
„Ei îți spun că pastilele sunt eficiente 99%, dar cu toate astea, câteva luni mai târziu am aflat că sunt însărcinată din nou. Am făcut ceea ce știam că trebuie făcut pentru a preveni o sarcină și tot am rămas însărcinată. Așa că, încă o dată, am luat decizia corectă de a întrerupe sarcina. Nu a fost o alegere simplă. Nu a fost ceva ce mi-am dorit, dar a fost ceva de care aveam nevoie, la fel ca orice altă procedură medicală.”, a adăugat actrița.
Alyssa Milano a mărturisit că deși știa că alegerea pe care a făcut-o este care corectă la momentul respectiv, în sufletul ei se ducea o luptă continuă, având în vedere că atitudinea ei era în contradicție cu religia creștină în care fusese botezată.
Pe măsură ce anii au trecut, Alyssa Milano a reușit să își construiască o carieră de succes, iar astăzi, la 46 de ani, vedeta este căsătorită și are doi copii. Vedeta s-a alăturat femeilor care luptă pentru egalitatea de șanse între femei și bărbați.
Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Alyssa Milano.
Foto: hepta.ro
Citește și:
Șerban Copoț a renunțat temporar la muzică, pentru copiii săi
Dan Badea, despre rolul de tată: „Nu te pregătește nimeni pentru ce va urma!'