Cum a ajuns Bianca Brad model? „Nu am fost lansată în lumea modei de Zina Dumitrescu, așa cum se vehiculează”

Recent, Bianca Brad a dezvăluit cum a pătruns în lumea modei. Cu ocazia Zilei Internaționale a Modei, care se sărbătorește pe 21 august, Bianca Brad a făcut mai multe dezvăluiri.

„Am aflat, din întâmplare, că astăzi, 21 august, este Ziua Internațională a Modei, moment în care mintea mi-a zburat la anii petrecuți pe podiumurile de defilare și în fața aparatelor foto și de filmat.

Profit de ocazie, pentru a spune, încă o dată, că nu am fost lansată în lumea modei de doamna Zina Dumitrescu, așa cum se vehiculează.

Am colaborat doar la două dintre prezentările pe care le-a organizat de-a lungul timpului. Prima oară a fost când am ținut locul unei manechine care nu a mai putut participa.

A doua oară, când a organizat o prezentare cu manechinele anilor 80 – o prezentare foarte reușită, de altfel, la care mă bucur că am luat parte!”

Cum a ajuns Bianca Brad model?

„Am ajuns să fiu manechin datorită fratelui meu mijlociu, Marian, care a ajuns în lumea modei absolut întâmplător.

A fost văzut și ales la un casting la care se dusese doar ca să îi fie alături unui prieten care voia să facă asta. Fratele meu era pe atunci student la seral și avea deja un serviciu.

Apoi, după ce s-a angajat la APACA, m-a luat să văd cum e pe acolo .. Am fost văzută, m-afvedeu pus să merg pe ritmul muzicii.

Se pare că le-a plăcut de mine, deoarece mi-au spus că, după ce termin liceul, dacă doresc să mă angajez acolo și mai sunt locuri, să revin.

Ceea ce am și făcut”, a explicat vedeta, potrivit Libertatea. Bianca Brad a explicat că ulterior a urmat o perioadă foarte plină în viața ei.

„A urmat o perioadă foarte plină! Eram tânără și îmi plăcea la nebunie să prezint moda și să am ședințe foto!

Doamne și câte am mai făcut!!!! Am pozat pentru reviste, reclame, calendare, aveam tot felul de prezentări de modă.

Am prezentat pentru, pe atunci, faimosul CAER, am fost la Moscova – pentru toate astea primind doar salariul lunar… și ăla redus la jumătate.

Când am intrat la IATC (acum UNATC), la seral, și am lucrat cu jumătate de normă .. plecam de acasă dimineața devreme, ca să ajung la timp la APACA pentru a semna condica.

După ce terminam acolo programul, mă duceam la facultate și ajungeam înapoi acasă seara târziu (motiv pentru care mama mea cea grijulie venea să mă ia din stația de autobuz), iar a doua zi o luam de la capăt.”

Cum se pregătea pentru audiții, ședințe foto și prezentări de modă?

„Între drumuri, mă mai opream și la sală, să fac și aerobic… Când aveam prezentări sau ședințe foto, mă căram de acasă, prin troleibuze, autobuze și metrouri cu ditamai geanta, în care luam tot ce credeam că mi-ar folosi, pentru a ieși bine.

Pantofi, ciorapi, mănuși, curele, accesorii, uneori chiar și pălării… și, desigur, mâncare și apă sau suc, nefiind puse la dispoziție…

Nu existau școli de manechine, make-up artiști sau hairstiliști. Ne descurcam fiecare cu ce aveam și cât ne pricepeam!

Am învățat de una singură, din mers și intuitiv, să mă fardez, să defilez și să pozez. Inițial, singurele farduri pe care le-am avut, au fost un creion dermatogaf negru, un rimel negru și un strugurel care putea fi folosit și pe buze, și pe obraji”, a adăugat ea.

Bianca Brad a dezvăluit că acea perioadă a fost cea mai frumoasă din viața ei. „Au fost multe lipsuri, dar chiar și așa, a fost cea mai frumoasă perioadă din viața mea, perioadă de care îmi voi aminti mereu, cu nostalgie, cu bucurie și cu multă recunoștință!”, a încheiat ea.

Bianca Brad este un cunoscut model și o cunoscută actriță din România. În anul 1990 a fost Miss România. A jucat în filme precum Al patrulea gard lângă debarcader (1985), Zâmbet de Soare (1987), Duminică în familie (1987), Domnișoara Aurica (1998) și multe altele.

Bianca Brad este mama unui băiat, Luca. Actrița a mai avut o fetiță, Emma. Cu doar câteva zile înainte să nască, vedeta a aflat că micuța s-a stins din viață în pântece, din cauza unei malformații la inimă.

Foto: Facebook

Citește și:

Celebritățile care le-au luat apărarea lui Meghan Markle și Prințului Harry după ce cuplul regal a fost acuzat pentru că a zburat la bordul unui jet privat

Cum a reacționat actorul Adrian Titieni la aflarea veștii că fosta lui soție formează un cuplu cu Alexandru Papadopol, fostul soț al Ioanei Ginghină

Allison Holker și Stephen Boss așteaptă al doilea copil al cuplului și al treilea pentru dansatoare. Au dezvăluit sexul bebelușului

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete