Ultima apariție a lui Helmut Duckadam la un eveniment monden, alături de soție. Ce spunea atunci despre starea lui de sănătate. „Mă simt bine. Dumnezeu mi-a dat multe încercări”
Helmut Duckadam a murit luni, 2 decembrie, la vârsta de 65 de ani, iar în urmă cu aproape două luni, fostul mare portar a participat la un eveniment monden alături de soția lui, Alexandra, unde a și primit un premiu.
Pe 19 septembrie, Helmut Duckadam a fost dus la Spitalul Universitar, unde a fost operat pe cord deschis. El a suferit o intervenție la aortă, care este cea mai mare arteră din organism, pleacă din ventriculul stâng al inimii și ajunge până în zona abdominală. La o lună de la operație, fostul sportiv a participat la un eveniment alături de soția lui, Alexandra.
Cei doi se aflau într-o formă foarte bună, iar regretatul portar a declarat atunci că se simte foarte bine, motiv pentru care a și participat la eveniment, după o perioadă în care nu a mai făcut asta.
Fostul portar, cunoscut ca „Eroul de la Sevilla', spunea în luna octombrie că se simte mult mai bine și speră ca peste puțin timp să se refacă total.
Eroul de la Sevilla a obținut atunci un premiu la Gala Performanței & Excelenței organizată de Adela Diaconu de 14 ani.
„Mă simt bine. De aceea și am putut participa la acest eveniment, pentru că sunt bine. M-am operat în urmă cu o lună, iar acum mă refac încet. Sperăm ca peste o lună-două o să fiu din nou foate bine, a declarat Helmuth Duckadam, pentru Viva.ro.
„Dumnezeu mi-a dat multe încercări de-a lungul vieții. Mi-a și dat foarte multe, dar mi-a dat și multe încercări. Am avut aprindere de creier, două la număr – meningită adică, operații la picior și la mână, dar îi mulțumesc că le-am trecut cu bine pe toate', a mai declarat fostul portar de renume, în luna octombrie.