Theo Rose e însărcinată? Ce spunea cântăreața despre posibilitatea de a deveni mamă și ce mesaj i-a transmis Horia Brenciu: „Mă gândesc la nume, da?”

Theo Rose ar fi însărcinată cu Anghel Damian, a anunțat cancan.ro ieri. Ea este, la momentul actual, una dintre cele mai apreciate și mai bune artiste de la noi din țară. Se axează foarte mult pe partea profesională, așadar vestea de acum e surprinzătoare.

În urmă cu câteva luni, Theo Rose a reușit să surprindă pe toată lumea atunci când a făcut declarații legate de cum se vede ca mamă, întrucât nimeni nu se aștepta că deja se gândește și la planul acesta. Dar iată că nu doar că se gândește, ci era chiar sigură că vrea o familie mare, notează monden.ro.

Artista provine la rândul său dintr-o familie cu mulți copii, astfel că mai are o soră și un frate, ambii mai mari, ea fiind mezina, iar asta își dorește și pentru familia pe care o va avea peste ceva timp.

În februarie ea a recunoscut că se vede mamă, dar și că nu este încă pregătită de acest pas și de această schimbare atât de mare în viața sa. Visează să aibă la rândul ei 3 copii. „Îmi doresc cel puțin trei copii. Chiar mă văd mamă. Mai stau, mai aștept, pentru că este prea devreme momentan.', a declarat Theo Rose în direct la TV.

Vestea că Theo Rose ar fi însărcinată acum nu a putut fi confirmată încă din nicio altă sursă. Singura vedetă care a vorbit despre acest lucru a fost Horia Brenciu.

„Theo Rose, «Dacă ai ști» cât mă bucur că vei deveni mămică și vom avea un nepoțel. Felicitări ție și salutări cordiale tatălui! Mă gândesc la nume, da?', a scris Horia Brenciu pe Facebook, acolo unde a repostat și videoclipul melodiei pe care a lansat-o alături de frumoasa cântăreață.

Theo Rose ar fi însărcinată cu copilul lui Anghel DamianSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 3
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete