Surpriză pentru fanii lui Nihan din serialul “Dragoste infinită”. Ce se va întâmpla începând cu luna octombrie?

Parcursul personajului Nihan din serialul „Dragoste infinită” a fost urmărit cu sufletul la gură de telespectatori, iar acum, fanii actriței au parte de o mare surpriză.

Surpriză pentru fanii lui Nihan din serialul “Dragoste infinită”

Actriţa Neslihan Atagül, celebră pentru rolul din “Dragoste infinită”, revine pe micile ecrane începând cu luna octombrie, acesta putând fi văzută în serialul „Un destin la răscruce”, difuzat de Kanal D. De această dată, fanii o vor putea urmări jucând alături de Kadir Dogulu, cel care îi este partener și în viața reală și cu care s-a căsătorit în anul 2016.

Serialul “Un destin la răscruce” a fost realizat în perioada 2013-2014, după romanul “Fatih-Harbiye”, scris de Peyami Safa. Povestea este concentrată în jurul lui Neriman, personaj interpretat de actrița Neslihan Atagül. Neriman și-a pierdut mama la o vârstă fragedă, iar acum locuiește alături de tatăl și de mătușa ei într-un cartier sărac din zona Istanbulului. Chiar dacă a fost crescută într-un mediu modest, tânăra își dorește să își depășească condiția, iar apariția în viața ei a unui tânăr din înalta societate, Macit, interpretat de Kadir Dogulu, va reprezenta momentul în care viața ei se va schimba. Deși Neriman are o relație cu Sinasi, un tânăr alături de care a crescut, legătura lor începe treptat să se destrame și se se îndepărteze de ideea căsătoriei. Practic, Neriman este pusă în situația de a alege între iubirea pe care i-o poartă lui Sinasi și sentimentele puternice pentru Macit, lucru care îi complică foarte mult existența.

Neslihan Atagül și Kadir Dogulu s-au întâlnit pe platourile de filmare, iar în anul 2016 au decis să își unească destinele.

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Neslihan Atagül.

Bianca Hriscu

Foto: facebook

Citește și:

O recunoști? În curând va deveni mămică pentru prima oară

Detaliul pe care foarte puțini oameni l-au observat în fotografiile prințului Charles cu prințesa Diana

Gwyneth Paltrow și Brad Falchuk s-au căsătorit în secret. Imaginea postată de actriță a surprins pe toată lumea!

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Avantaje.ro