Subiectele și baremele de corectare la Limba și literatura română. Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă.

Sesiunea de toamnă a examenului de Bacalaureat 2018 începe astăzi cu proba scrisă la Limba și literatura română. Subiectele și baremele de corectare vor fi publicate pe site-ul Ministerului Educației, după terminarea examenului. 

UPDATE 15:00: AICI poți vedea ce subiecte au avut elevii de rezolvat la examenul de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă, la Limba și literatura română.

UPDATE 12:09: Elevii de clasa a XII-a care au terminat un liceu cu profil real au avut de comentat la subiectul cu numărul III o operă scrisă de George Bacovia sau Lucian Blaga, iar cei de la profilul uman au avut de realizat un eseu pornind de la o operă aparținând lui Tudor Arghezi sau lui Nichita Stănescu.

Încep emoțiile pentru absolvenții de liceu care fie nu au promovat examenul de Bacalaureat în vară sau în sesiunile anterioare, fie nu s-au putut înscrie din cauza situației școlare. Aproximativ 45.000 de elevi vor susține astăzi proba scrisă la Limba și literatura română, dintre care 24.500 sunt absolvenți ai promoției 2017-2018, iar 16.000 sunt elevi din promoțiile anterioare, potrivit mediafax.ro.

Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă. Subiectele la Limba și literatura română și baremele de corectare

Prima probă a examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă, este cea la Limba și literatura română. Elevii vor primi subiecte diferite în funcție de profilul liceului pe care l-au absolvit. La fel cum s-a întâmplat și în cadrul sesiunii din vară, absolvenții de liceu vor avea la dispoziție 3 ore pentru rezolvarea subiectelor, timp calculat din momentul în care le vor fi înmânate subiectele. Accesul elevilor în sala de examen este permis între orele 7:30- 8:30, iar examenul începe la ora 9.

Examenul de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă, continuă pe 21 august cu proba la Limba şi Literatura maternă, pe 22 august elevii vor susține proba obligatorie a profilului, iar proba la alegere este programată pe 23 august.

Evaluarea competențelor lingvistice și digitale se va face în intervalul 24-31 august. Competențele lingvistice de comunicare în limba română vor fi evaluate pe 24-27 august, evaluarea competențelor lingvistice de comunicare în limba maternă este programată pentru 28 august, între 29 și 30 august vor fi evaluate competențele digitale, iar între 30 și 31 august va avea loc evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională.

Când vor fi publicate rezultatele examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă?

Primele rezultate ale examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă, vor fi publicate pe 1 septembrie, până la ora 16. Tot în aceeași zi vor putea fi depuse și contestațiile, între orele 16 și 20. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat 2018, sesiunea de toamnă, vor fi afișate pe 6 septembrie, după rezolvarea contestațiilor.

Deschide galeria foto de mai sus pentru a vedea subiectele la Limba și literatura română și baremele de corectare.

Bianca Hriscu

Foto: shutterstock.com

Citește și:

Cum îţi pregăteşti copilul pentru începerea anului şcolar: 4 lucruri importante de ştiut

Care este structura anului școlar 2018-2019? Uite când începe școala și când sunt programate vacanțele

2 din 5 elevi nu înțeleg ce citesc și nu pot rezolva probleme de logică. Care este motivul?

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie