Și mămicile pot fi sexy! Cele mai frumoase mămici celebre în bikini

Și mămicile pot fi sexy! Asta dacă au timp și voință, desigur! O siluetă suplă și tonifiată este rezultatul unui regim alimentar sănătos și al unei vieți active.

Fie că dansează pe scenă, se antrenează la sală sau acasă, aceste mămici celebre demonstrează că și după un copil, doi sau chiar șase, putem reveni, cu mai mult sau mai puțin efort, la silueta dinaintea sarcinii.

Și mămicile pot fi sexy, iar ele sunt dovada vie!

Cele mai frumoase mămici celebre din România în bikini

Antonia este mama a trei copii, o fiică și doi fii, Maya, Dominic și Akim. De-a lungul timpului, artista a demonstrat că silueta sa nu este doar rezultatul genelor bune, ci și al pasiunii sale pentru sport.

Flavia Mihășan a devenit mămică pentru prima oară anul trecut, însă silueta ei este chiar mai tonifiată acum, după naștere. Asemenea Antoniei, Flavia nu sare niciodată peste timpul dedicat exercițiilor fizice. În plus, Flavia este extrem de activă și iubește dansul.

Adelina Pestrițu este perfecționistă. Deși are un fizic de invidiat, chiar și acum crede că ar mai putea da câțiva cm jos.

Restul mămicilor celebre pe care le admirăm pentru determinarea și stilul lor de viață sănătos le găsiți în GALERIA FOTO de mai sus!

Foto: Instagram

Citește și:

Suri Cruise îi seamănă din ce în ce mai mult actriței Katie Holmes! Ce frumoasă este!

De 22 de ani este căsătorit cu fiica adoptivă a fostei sale iubite! Cea mai scandaloasă poveste de dragoste de la Hollywood

Avea doar 26 de ani și era însărcinată în aproape 9 luni când a fost ucisă! Crima care a zguduit o lume întreagă

După ce a fost mutilată de fostul soț, Margarita Grachyova și-a găsit liniștea în brațele unui alt bărbat

Naștere naturală sau cezariană? Cum va naște Laura Cosoi: „Important e să fim în siguranță și sănătoși'

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete