Sfârșitul tragic al Anei Davila, soția renumitului medic și farmacist Carol Davila. A fost otrăvită

Ana Davila, portret de Sava Henția
Ana Davila, portret de Sava Henția

Celebrul medic și farmacist român Carol Davila s-a căsătorit cu Ana Racoviță, nepoată de boieri, în luna aprilie a anului 1861, în orașul Golești, aflat atunci pe teritoriul județului Muscel.

Carol mai fusese anterior căsătorit cu Maria Marseille, fiica unui medic francez, Alphonse Constant Marsille, în Țara Românească. La doar 24 de ani, la nașterea unui copil, Maria s-a stins din viață.

Carol și Ana au avut împreună patru copii, două fiice și doi fii, Elena, Zoe, Alexandru și Carol.

După căsătorie, Ana a preluat administrarea și conducerea azilului pentru fete orfane înființat de soțul său în 1860.

Timp de 14 ani, a colaborat cu doamnele din înalta societate bucureșteană pentru a o sprijini în finanțarea acestei instituții caritabile.

Alături i-a fost chiar de la început Elena Cuza, soția domnului Alexandru Ioan Cuza, care a și inițiat o chetă publică pentru construirea unei noi clădiri pentru azil.

Ea a fost prima și cea mai importantă donatoare, de aceea instituția a fost numită „Azilul Elena Doamna”.

Sfârșitul tragic al Anei Davila, soția renumitului medic și farmacist Carol Davila. A fost otrăvită

Ana Davila s-a stins din viață într-o zi de duminică, pe 13 ianuarie 1874, ca urmare a unei greșeli medicale.

Avea doar 40 de ani. Din relatările fiicei sale Elena Perticari-Davila, care a stat de vorbă cu martorii pentru a afla cum a murit mama sa, aflăm că, în timpul unei conferințe ținute de Carol Davila și de alți medici, chimiști și farmaciști la Spitalul Colțea, Ana Davila a acuzat o durere puternică de cap.

Unul dintre medicii spitalului, Bernath, s-a oferit să-i aducă praf de chinină, analgezic folosit frecvent în epocă pentru migrene.

Doctorul a luat flaconul fără a-și da seama că se afla la un nivel mai ]nalt decât al raftului cu flaconul de chinină și, astfel, i-a oferit Anei Davila stricnină.

Mormântul Anei se află în apropierea clădirii azilului, acolo unde soții Davila aveau și locuința.

Karl Storch și fiul său, Carol, înalță, în 1890, din marmură de Carrara, prima statuie din București dedicată unei femei.

Alături de Ana stă o fetiță orfană, desculță, simbolul generațiilor de care aceasta s-a îngrijit. Carol Davila mai trăiește 10 ani după decesul ei.

Statuia Anei Davila

Statuia Anei Davila

S-a stins din viață pe 24 august 1884. E înmormântat pe platoul Cotrocenilor, în grădina fostului azil, lângă soția lui.

Citește și:

Băiețelul cu nanism care a vrut să-și ia viața după ce a fost hărțuit de colegi este susținut de celebritățile de la Hollywood

Reacție neașteptată a filosofului Mihai Șora în scandalul provocat de numirea cântăreței Irina Rimes ca ambasador onorific al Zilei Brâncuși

Cine a fost marea iubire a lui Brâncuși? O dragoste complicată, chinuită, plină de reproșuri….

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povesti adevarate