Se închid încă 4 stații de metrou, pentru modernizări! Ce trebuie să știe bucureștenii

Bucureștenii care circulă zilnic cu metroul vor avea parte de o surpriză neplăcută în următoarele zile. Metrorex a anunțat că va mai închide încă patru stații de metrou, pentru modernizarea căilor de acces.

În perioada 6 – 29 august, accesurile la patru stații de metrou vor fi închise etapizat, pentru înlocuirea instalațiilor de control-acces existente, lucrările urmând să aibă loc la Eroilor, Politehnica, Preciziei și Gorjului, potrivit unui comunicat postat de Metrorex.

Se închid încă 4 stații de metrou, pentru modernizări!

Astfel, la stația Eroilor, vor începe lucrări de modernizare ale instalațiilor de acces în perioada 16 — 22 august, la accesul dinspre Splaiul Independenței și Bulevardul Eroilor (Spitalul Universitar), iar între 23 și 29 august, la accesul dinspre Splaiul Independenței, Bulevardul Eroii Sanitari și Piața Operei.

În plus, și la stația Politehnica sunt programate lucrări similare în intervalul 16 — 22 august, la accesul dinspre intersecția Bulevardului Iuliu Maniu cu Bulevardul General Vasile Milea. În perioada 23 — 29 august, vor începe lucrările la accesurile spre parcul Grozăvești și dinspre Bulevardul Iuliu Maniu (spre oraș).

De asemenea, în perioada 16 – 29 august, vor intra fi modernizate instalațiile de acces la stația Preciziei, după cum urmează: accesul dinspre Bulevardul Preciziei — spre depou (16 — 22 august) și accesul dinspre Bulevardul Preciziei — spre oraș (23 — 29 august).

Și în stația Gorjului instalațiile de acces vor fi înlocuite și modernizate, astfel: între 16 — 22 august (accesul dinspre intersecția Bulevardului Iuliu Maniu cu Strada Dezrobirii — acces piață) și între 23 — 29 august (accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Cetatea de Baltă — acces pe partea cu piața, spre Lujerului; accesul dinspre Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Moinești — acces vizavi piață).

„Călătorii vor putea utiliza celelalte căi de acces disponibile. Având în vedere că acest proiect este unul complex, coroborat cu necesitatea de a asigura securitatea și siguranța călătorilor, precum și de a respecta recomandările Inspectoratului pentru Situații de Urgență ‘Dealul Spirii’ București, lucrările de modernizare, se vor executa etapizat. Pe parcursul lucrărilor, personalul Metrorex va asigura asistența necesară călătorilor”, a precizat Metrorex.

Până la acest moment, Metrorex a finalizat lucrările de modernizare la 44 de accesuri, din 21 de stații.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Atenție! Vremea devine schimbătoare! A fost emis un cod galben de ploi și vânt puternic

O nouă probă pentru cei care își doresc să devină șoferi. Cum se va schimba examenul pentru obținerea permisului auto?

Loading...
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri