Școli de vară pentru copilul tău. Uite unde poate merge pentru a-și consolida cunoștințele

Școli de vară pentru copilul tău

Copiii așteaptă cu nerăbdare vara pentru a se relaxa cât e ziua de lungă și pentru a scăpa de grija temelor și a lecțiilor. Cu toate acestea, există și elevi care își doresc să își petreacă o parte din vacanță într-o școală de vară, loc unde își pot face noi prieteni. 

Școlile de vară nu se aseamănă deloc cu școala obișnuită, acestea având ca scop obținerea de aptitudini, dar și relaxarea elevilor. Astfel, cei care trebuie să își aleagă în scurt timp drumul pe care își doresc să îl urmeze pot merge într-o astfel de școală pentru a vedea ce li se potrivește cu adevărat.

Școlile de vară se adresează elevilor și copiilor de toate vârstele, acestea fiind organizate în funcție de anumite criterii. Acestea sunt câteva școli de vară pe care le poți alege pentru copilul tău.

Școli de vară pentru copilul tău

1. Şcoală de vară de Scenaristică: “Cum se scrie un film?”

Dacă copilul tău este pasionat de arta cinematografică și vrea să acumuleze informații în această zonă, acest program este perfect pentru el. Şcoala de vară de Scenaristică se organizează în București, în perioada 10-14 iulie, iar vârsta minimă de participare este de 16 ani.

2. Școala de Vară Boem Club

Acest program se adresează tuturor copiilor pasionați de muzică. Astfel, pot participa elevi de toate vârstele și indiferent de experiența muzicală. Cei care aleg această școală de vară vor învăța să manevreze instrumentele muzicale, dar vor lua și lecții de canto. Mai mult, cei care aleg această școală vor putea beneficia și de o tabără la munte, în perioada iulie-august.

3. Clubul de Vacanţă în Limba Franceză

Clubul de Vacanţă în Limba Franceză este organizat de Institutul Francez din Bucureşti. Acest club își dorește ca învățarea limbii franceze să se transforme într-o joacă, iar imaginația participanților să se dezvolte în mod semificativ. La acest eveniment pot participa copiii cu vârsta între 4 și 13 ani. Activitățile se vor desfășura în patru sesiuni: Sesiunea I: 03 – 07 iulie, sesiunea II: 10 – 14 iulie, sesiunea III: 17 – 21 iulie, sesiunea IV: 24 – 28 iulie.

4. Școala de Vară Small Academy

Școala de Vară Small Academy este alegerea perfectă pentru pasionații de robotică și tehnologie. Cursurile vor fi organizate în perioada 19 iunie – 28 iulie, programul adresându-se elevilor cu vârsta între 5 și 14 ani.

5. Școala de vară: Alege-ți cariera SMART

Școala de vară: Alege-ți cariera SMART este organizată la Sibiu, în perioada 24-30 iulie. În acest proiect sunt implicați studenții și profesorii de la Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu. Aceștia au puse bazele unor workshop-uri, menite să îi ajute pe participanți să descopere ce carieră li se potrivește.

6. CLUBUL de VARĂ – Timișoara

Acest club de vară își propune să îi relaxeze pe elevi, aceștia fiind implicați în tot felul de activități. Astfel, vor participa la plimbări prin pădure, drumeții, plimbări cu bicicleta și jocuri  interesante. Aceste activități de vor desfășura în perioada 17 iunie- 25 august 2017.

Bianca Hriscu 

Foto: 123rf.com

Citește și:

Calendar Evaluarea Națională 2017. Când încep examenele și când se afișează rezultatele

Cât de important e un Plan de Educație Individualizat pentru un copil supradotat?

Motivul pentru care adulții învață mai greu decât copiii

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Educatie