Scandal între Shein și Temu: se acuză reciproc de înșelătorii
Shein și Temu se acuză în instanță de practici ilegale. Ambele companii sunt giganți mondiali de comerț fast-fashion fondate în China.
Shein și Temu sunt două companii de comerț electronic care au câștigat popularitate în special datorită prețurilor foarte competitive și a unei game largi de produse. Ambele au atras atenția consumatorilor din întreaga lume, dar și critici în ceea ce privește practicile lor de afaceri și impactul asupra mediului.
Shein a intentat un nou proces împotriva rivalului Temu, acuzându-l de furt de modele și imagini ale produselor. Plângerea a fost depusă săptămâna aceasta la un tribunal federal din Washington. Amuzant este că aceste acuzații vin în contextul în care chiar Shein este ținta unor procese intentate de mărci și designeri din toată lumea care au acuzat compania Shein că le-a copiat tiparele și a vândut articole copiate pe site-ul său de comerț.
Un purtător de cuvânt al Temu a declarat că „îndrăzneala companiei Shein este incredibilă. Shein, îngropată sub propriul munte de procese în domeniul proprietății intelectuale, are tupeul să fabrice acuzații împotriva altora pentru aceeași abatere pentru care ei sunt dați în judecată în mod repetat', a declarat purtătorul de cuvânt.
Shein, care a fost fondată în China, dar are acum sediul în Singapore, a acuzat Temu în instanță că s-a angajat în practici comerciale înșelătoare și că a indus în eroare consumatorii prin crearea de conturi false pe rețelele sociale care foloseau numele Shein, dar direcționau oamenii către platforma Temu.
Avocații Shein au scris în noua plângere că cel puțin un angajat al Temu a furat de la Shein „secrete comerciale valoroase' care identifică cele mai bine vândute produse și informații interne privind prețurile.
Cei doi retaileri la chilipiruri se acuză reciproc de furt
Shein a dat în judecată anterior pe Temu în 2023 pentru intimidare și inducerea în eroare a clienților: „Temu se preface drept o „piață' legitimă de comerț electronic în care vânzătorii independenți își pot oferi produsele spre vânzare', au scris avocații companiei-mamă Shein. Atât Temu, cât și Shein sunt printre companiile cu cea mai rapidă creștere de comerț online, trimițând un număr de pachete record pe zi consumatorilor din întreaga lume strângând venituri de miliarde de dolari în fiecare an. Ambele companii expediază de obicei pachete direct din depozitele chinezești , permițând consumatorilor să cumpere fast fashion, electronice și alte produse la prețuri incredibil de mici.
Shein a fost criticată pentru condițiile de muncă în fabricile sale, pentru lipsa de transparență în lanțul de aprovizionare, și pentru impactul său asupra mediului, dat fiind modelul său de “fast fashion” care încurajează consumul rapid și eliminarea hainelor după o scurtă perioadă de timp.
Deși relativ nouă, fondată după pandemie în 2022, Temu a crescut rapid în popularitate datorită strategiei agresive de marketing, inclusiv oferte speciale și publicitate intensă. Aici au existat preocupări legate de practicile sale de afaceri, inclusiv de confidențialitatea datelor utilizatorilor.
Cine sunt frații Andrew și Tristan Tate?