Russell Brand, victimele care îl acuză de agresiune sexuală fac dezvăluiri neașteptate: „Pur și simplu mă sufoca”
Femeile care l-au acuzat pe Russell Brand de viol, agresiune sexuală și abuz emoțional au vorbit într-o emisiune specială despre presupusele infracțiuni.
Potrivit Page Six, în materialul difuzat de Channel 4 Dispatches „Russell Brand: In Plain Sight”, care a fost difuzat sâmbătă seara, cinci femei – care au ales să rămână anonime, au fost sincere în legătură cu presupusele abuzuri prin care au trecut alături de comediant.
„Mă apuca de lenjeria mea, de lenjeria mea intimă, trăgând-o într-o parte. Îi spun să se dea jos de pe mine și el nu se dă jos. Adică, mă ține de perete și se împinge în mine”, a susținut una dintre acuzatoare.
O altă femeie a susținut că Brand, în vârstă de 48 de ani, „m-a apucat și m-a pus pe pat. Eram complet îmbrăcată, iar el era dezbrăcat în acel moment. Și m-a ținut jos și a încercat agresiv să, știi, să mi-o tragă”.
O a treia victimă a afirmat că starul din „Get Him to the Greek” i-a „forțat' organul genital în gât până la punctul în care „nu mai putea respira”.
„Pur și simplu mă sufoca. Plângeam, iar el a spus: „Oh, oricum voiam doar să văd cum îți curge rimelul”.”, a susținut ea, mai scrie sursa citată anterior.
Ancheta a arătat apoi un clip de la unul dintre spectacolele de stand-up comedy ale lui Brand din 2006, în care acesta glumea pe seama faptului că a văzut rimelul unei femei curgând „un pic” în timpul „felațiilor”.
Una dintre femei a susținut că nu a vorbit „niciodată, niciodată” despre incident în public înainte, deoarece actorul părea „de neatins”.
Unul dintre presupusele violuri a avut loc în casa lui Brand din Los Angeles – la aproape cinci luni după ce acesta și Katy Perry și-au finalizat divorțul.
Cu o zi înainte ca filmul să fie difuzat și ca Sunday Times să publice o dezvăluire despre presupusele incidente, Brand s-a postat pe Instagram pentru a nega afirmațiile.
„Am primit două scrisori extrem de tulburătoare, sau o scrisoare și un e-mail, una de la o companie de televiziune din mass-media mainstream, una de la un ziar, care enumeră o listă de atacuri flagrante și agresive”, a declarat el într-un mesaj video pe Instagram vineri.
„În mijlocul acestor atacuri uluitoare, mai degrabă bizare, se află câteva acuzații foarte grave pe care le resping absolut”.
Starul din „Forgetting Sarah Marshall” a mai spus că, deși a avut un trecut „promiscuu”, toate relațiile sale „au fost absolut întotdeauna consensuale”.
Foto: Profimedia
Septembrie este o lună ca o bornă de hotar, este luna ce deschide ușa toamnei, cu vreme schimbătoare, capricioasă dar, probabil, așteptate de mulți, stropi binecuvântați de ploaie. Începem toamna în forță, dărâmăm mituri și învățăm de la specialiști să ne ferim de capcane și pericole care ne pot pune sănătatea sub imperiul riscului.
E important pentru sănătatea ta să știi ce este colesterolul, când devine periculos și cum îl poți menține între valori normale. Este prietenul și, în același timp, dușmanul nostru. Prieten, pentru că este indispensabil bunei funcționări a organismului; dușman, pentru ca se depune pe arterele noastre, ajungând să le obtureze.
Ce efecte are Sindromul Instagram? „Imaginea perfectă, dar falsă, lipsită de o poveste, nu poate construi o familie, pentru că nu poate stârni în bărbat decât dorințe sexuale ce se consumă mult prea repede' – Psiholog Constantin Cornea
Fenomenul de ghosting afectează din ce în ce mai mulți oameni, și, cel mai adesea, își are rădăcinile în insecuritățile și problemele celui care fuge, nu în comportamentul celui părăsit.
Interviu în exclusivitate:
Prof. Dr. Gheorghe Peltecu, specialist în obstetrică-ginecologie: „Excesul operațiilor cezariene fără o indicație medicală a început să își arate efectele nocive”
https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/