Regina Elisabeta a II-a și Prințul Philip au aniversat 72 de ani de căsnicie! 10 fotografii memorabile ale cuplului regal

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
CONȚINUT VIDEO AVANTAJE

 

Prințul Philip i-a fost alături Reginei Elisabeta a II-a timp de 72 de ani, nunta cuplului având loc pe 20 noiembrie 1947, cu cinci ani înainte ca aceasta să fie încoronată.

Cum și când s-a îndrăgostit ducele de Edinburgh de Prințesa Elisabeta?

Cuplul s-a căsătorit când ducele avea 26 de ani și viitoarea suverană 21, iar împreună Philip și Elisabeta au patru copii: Prințul Charles, Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward.

Prințul Philip s-a născut în Grecia, într-una dintre familiile regale de origini grecești și daneze, însă familia sa a fost exilată când Philip era doar bebeluș.

În adolescență, prințul a fost pasat de la o rudă la alta, tatăl lui fiind în mare parte absent, iar mama internată într-o clinică psihiatrică.

Mai mult decât atât, la doar 16 ani, Philip și-a pierdut sora și întreaga familie a acesteia într-un accident aviatic.

Cu toate acestea, tânărul și-a depășit trecutul tragic devenind un bărbat inteligent, muncitor și absolut încântător.

Prințul Philip și Prințesa Elisabeta sunt veri îndepărtați și s-au cunoscut în 1934, la nunta verișoarei lui Philip, Prințesa Marina, cu unchiul Elisabetei, Prințul George.

Regina avea atunci 8 ani, iar Philip 13. După ce și-a terminat studiile, Philip a intrat în armată, devenind ofițer naval.

Între anii 1939 și 1943, Philip a format un cuplu cu o tânără numită Osla Benning. Relația a luat sfârșit după ce, în timpul sărbătorilor de Crăciun din 1943, Philip și vărul lui David Milford Haven au vizitat Castelul Windsor.

Tot acel weekend, Philip a petrecut și a dansat cu Prințesa Elisabeta, atunci în vârstă de 17. Și-au scris regulat timp de mai mulți ani până când Regina a împlinit 21 de ani și Philip a anunțat logodna lor.

10 fotografii memorabile ale cuplului regal în clipul de mai sus!

Foto: Profimediaimages.ro

Citește și:

Emilia Clarke, constrânsă să filmeze scene nud pentru serialul „Game of Thrones”: „Voi plânge în baie apoi mă voi întoarce și voi filma’

Fiica cea mică a Andreei Bălan, de urgență la spital: „Ce am simțit în secunda aceea n-am simțit niciodată în viața mea’

Ce mare a crescut și ce frumoasă este fiica celebrei actrițe Uma Thurman! Îi seamănă leit!

Recomandari
Mai multe din Video