Radu Vâlcan a revenit în țară. Prezentatorul nu-și va putea vedea însă soția și copiii

Adela Popescu (33 de ani) și Radu Vâlcan (42 de ani) au fost recent în prima lor vacanță fără copii, în Dubai.

După întoarcere, prezentatorul de televiziune a plecat în Republica Dominicană unde a încheiat recent filmările celui de-al șaselea sezon al emisiunii Insula Iubirii, difuzată de Antena 1.

Radu Vâlcan a revenit în țară. Prezentatorul nu-și va putea vedea însă soția și copiii

Între timp, Adela a fost acasă cu fiii cuplului, Alexandru și Andrei. Prezentatorul de televiziune a revenit recent în țară.

„Iubire, vin acasă, ne vedem peste două săptămâni …”, a scris Radu Vâlcan, în descrierea unei imagini surprinse în avion.

Potrivit protocolului legal, oricine intră în țară în perioada acestei pandemii de coronavirus trebuie să se izoleze pe o perioadă de 14 zile, pentru siguranța apropiaților săi și nu numai.

Pe contul personal de Instagram, în dreptul unei fotografii cu fiii lor, Adela îi mărturisise prezentatorului că „este furioasă” din cauza anxietății la baza căreia stătea, potrivit spuselor ei, lipsa lui.

„Cum naiba ai plecat tu fix acum? Așa cum știi, am rămas fără voce. Doamna Dr. mi-a recomandat repaus vocal.

Îți imaginezi tu cum mă descurc cu doi copii mici care nu ascultă nici când le vorbesc, dar când nici asta nu mai pot?

O să-mi spui: «Dar te ajută maică-ta, maică-mea». Iar eu o să-ți răspund: «Cum naiba ai plecat tu fix în perioada asta?».

Mor de nervi! Da, știu, deplasarea e programată demult și da, știu, ai plecat fix cu două zile înainte să se dezlănțuie jihadul.

Cu toate astea sunt furioasă pe tine … M-a cuprins un sentiment de anxietate nemaiîntâlnit și știu că la fundamentul lui stă lipsa ta.

Știu că te uiți la știri, dar cum se vede de aici e greu de explicat.

În fine … sper să îmi revină și vocea asta să pot să îți spun pe gură într-o formă elegantă cam tot ce simt”, a scris Adela Popescu atunci, în mediul online.

Adela și Radu s-au căsătorit în anul 2015. Primul fiu al perechii, Alexandru, s-a născut în iunie 2016, iar cel de-al doilea, Andrei, în decembrie 2018.

Foto: Instagram

Citește și:

Manifest la conștientizare: Lavinia Goste trimite o scrisoare scrisă în această vreme greu încercată de epidemia de Coronavirus

Șocant: Prințul Charles are CORONAVIRUS!!! La cei 71 de ani, Charles se află în segmentul de risc …

Programul prezentatorului Dan Negru, complet eliberat din cauza pandemiei de coronavirus: „Nimic din ce știam nu va mai fi la fel”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete