Prinţul Louis a furat toate privirile la Încoronarea Regelui Charles. A făcut spectacol în timpul ceremoniei de la Westminster Abbey

Sâmbătă, 6 mai, a fost zi istorică în Marea Britanie, datorită încoronării regelui Charles. Întreaga lume a fost cu ochii pe imaginile de la Westminster Abbey, unde fiul reginei Elisabeta a II-a a devenit cel de-al 39-lea monarh încoronat în această biserică regală.

Coronation of King Charles IIISeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 10

Copiii prințului William(40 de ani) și ai lui Kate Middleton (41 de ani) s-au bucurat de ceremonia istorică fără să ţină cont de privirile indiscrete ale celor din jur. În timp ce prințul George, al doilea pe linia succesiunii la tron, a avut un rol important și a fost „paj de onoare', ținând trena bunicului său, prințul Louis și prințesa Charlotte au stat lângă mama lor. Mezinul prințului și prințesei de Wales a reușit repede să fure toate privirile la Încoronarea Regelui Charles.

Fiul cel mic al lui William a sosit alături de părinţii săi la încoronarea regelui Carol al III-lea și a reginei Camilla în dimineața zilei de sâmbătă, 6 mai, ei fiind ultimii care au sosit la Westminster Abbey pentru ceremonie. Băiețelul, în vârstă de 5 ani, a făcut un semn drăguț spectatorilor din mașina sa.

Louis și sora lui, prințesa Charlotte, s-au ținut de mână în timp ce au intrat în biserica veche de 1.000 de ani. S-au așezat la locurile lor, dar micul prinț Louis și-a pierdut repede răbdarea. După ce a admirat tavanul bisericii, el a fost surprins râzând și foindu-se pe scaun, ba chiar l-a luat căscatul în timpul ceremoniei, detaliu ce a furat zâmbetele celor din jur. Mai mult, nu a lăsat-o în pace nici pe sora lui și a fost surprins şi vorbind cu Charlotte în timpul ceremoniei oficiale. Momentele haioase cu mezinul au fost surprinse și de camerele de filmat, spre delicul tuturor.

Spre deosebire de frații lui, prințul George, fiul cel mare al prințului William și al lui Kate, a rămas foarte concentrat pe parcursul întregii ceremonii și și-a luat în serios rolul de„paj de onoare'.

Ceilalți trei paji ai lui Charles au fost Oliver, 13 ani, fiul lordului David Cholmondeley, Nicholas Barclay, tot 13 ani, nepotul lui Sarah Troughton, verișoară a regelui, și Ralph, 12 ani, fiul finului lui Charles, aristocratul și bancherul britanic Edward Tollemache.

Pajii Camillei au fost nepoții ei, Gus și Louis, gemeni de 13 ani, copiii Laurei Lopes(fiica Camilley), Freddy, 12 ani, fiul lui Tom Parker Bowles(băiatul Camillei), și strănepotul ei, Arthur Elliot, 11 ani. Camilla a insitat ca nepoții ei să joace roluri importante, chiar dacă părinții lor sunt copiii din căsătoria ei cu primul ei soț, Andrew Parker Bowles. În schimb, copiii prințului Harry cu Meghan nu au primit niciun rol important la acest eveniment important și atât ei, cât și mama lor, au fost absenți. Ducele de Sussex a participat singur la încoronarea tatălui său.

Foto:Profimedia

Citește și:

Europa are un nou Rege: Charles al III-lea

ASTĂZI SE SCHIMBĂ ISTORIA: Regele Charles își îndeplinește destinul LIVE

Vedete celebre împărtășesc secrete despre Regele Charles: „Este un dansator destul de bun!'

Care este codul vestimentar la încoronarea Regelui Charles?

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete