Povești de succes din diaspora românească din Portugalia. Fata care conduce orice are roți a învățat să își conducă singură propria viață

Monica Daniela Irinariu are 31 de ani, a emigrat în Portugalia acum 12 ani, fără să cunoască pe nimeni, și a reușit să pună pe picioare propria afacere, o școală de șoferi, singura din Lisabona care se adresează românilor care nu cunosc încă limba portugheză, dar vor să își ia carnetul de conducere.

A fost cel mai ”pe repede înainte” interviu pe care l-am luat vreodată. Am străbătut împrejurimile Lisabonei în mașina specială a școlii de șoferi, o mașină cochetă, foarte bine dotată, care nu semăna cu nici una dintre mașinile pe care am încercat eu să învăț șoferie. Mașina e vopsită alb-portocaliu, inscripționată în românește și portugheză cu însemnele școlii Laranjeiras („portocal”) și cu sloganul ”Noi te învățăm bine”.

Monica e o zvârlugă de fată care trece dezinvolt de pe motocicletele pe care le are în grijă pe tirurile și camioanele pe care le conduce ca să îi învețe pe alții. O întreb dacă dintre clienții ei, mulți bărbați, o privesc cu neîncredere sau chiar misoginism. Îmi spune că s-a obișnuit cu asta și că oricum nu o mai afectează în nici un fel. Și că cel mai greu i-a fost să îndure neîncrederea și ironia cu care au tratat-o colegii ei când le povestea despre planurile de a avea propria ei școală de instructori și de șofat. Se uitau la ea, o fată simplă de 25 de ani, venită din România și care muncea din greu să își asigure banii ca să-și plătească cursurile, cu nedisimulată ironie sau chiar dispreț. Nu știau însă câtă ambiție zace într-o fată care a venit la capăt de lume să muncească pentru a-și plăti studiile.

De la Vatra Dornei, la Lisabona, via Cluj

Monica a fost crescută cu greu de mama ei, o femeie care s-a chinuit toată tinerețea să își poată vedea mari cele două fete. După o copilărie marcată de greutăți și lipsuri de tot felul, de moartea bunicii care la 5 ani aproape că i-a murit în brațe, vărsându-și ficatul în timp ce mama ei era la spital să o nască pe sora mai mică, Monica a înțeles că singurul lucru care o poate salva e educația. După ce a absolvit Liceul Ion Luca din Vatra Dornei, și-a dorit să facă psihologie și s-a înscris la facultate la Cluj. A plătit primul an, dar nu a putut merge la cursuri pentru că nu avea bani de chirie și de cheltuială, așa că și-a luat bagajele și a venit la Lisabona. A plecat cu ochii plini de lacrimi și cu gustul amar al neputinței, dar cu promisiunea că va relua școala când va avea banii ei. Și a plecat să muncească în Portugalia, un loc despre care nu știa mai nimic, nu cunoștea pe nimeni, dar despre care auzise că e primitor și prietenos.

De la menajeră la antreprenoare a propriei școli de șoferi

Aici a început-o ”de la șaibă”, cum se spune, facând menaj pe la casele din Lisabona și împrejurimi. Făcea și câte 3-4 case pe zi, se extinsese și în zonele din jur, iar transportul în comun nu o ajuta să se miște repede la o casă la alta. Avea nevoie de o mașină și de permis de conducere. Dar era necesară și rezidența de minim 4 ani, iar ea locuia doar de 6 luni în Portugalia. Părea imposibil. Și nu știa nici bine limba portugheză. Însă a făcut rost de toate manualele și cu dicționarul în brațe, a început să studieze legislația. Așa a învățat limba. A trecut peste toate obstacolele posibile și la doar 5 luni, cât a durat școala, și-a luat permisul (a reușit din prima). Între timp îl cunoscuse și pe cel cu care avea să se căsătorească la Ambasada României din Lisabona. Amândoi harnici, corecți, deciși să își facă o viață mai bună din muncă cinstită, grea, să aibă o casă a lor, așadar, căsnicia lor părea să meargă bine. De dimineață până seara muncă – el în construcții, ea menaj pe rupte – asta părea să fie traseul lor până la sfârșitul vieții. Doar că Monica își dorea altceva, ceva ce își promisese că va face atunci când a abandonat facultatea la Cluj – studii și o profesie care să îi placă. Nu o speria munca, dar voia să facă ceea ce îi plăcea cu adevărat. A început să citească mult și să participe la cursuri de dezvoltare personală. A intrat pentru o perioadă chiar în sistemul reprezentanților Amway, care i-a trezit dorința de a evolua profesional și de a-și descoperi potențialul.

Oameni providențiali au ajutat-o de fiecare dată

Cu cât visurile ei erau mai mari, cu atât șansele de a le pune în practică păreau mai nerealiste. În rarele momente în care avea curajul să le spună celor apropiați că își dorește altceva, era luată peste picior, ridiculizată, descurajată. Inclusiv de propriul ei soț care nu înțelegea dorința ei de a evolua, de a avea o profesie, alta decât cea din care să subziste de la o zi la alta. Era o îndrăzneală de neimaginat să vrei mai mult. După ani buni în care a tot cântărit situația, și-a pus câteva lucruri în valiză și a plecat de acasă, din apartamentul pentru care ea și soțul ei munciseră din greu. Pentru că el nu accepta nicidecum situația, a decis să divorțeze și să lase totul în urmă, inclusiv casa pentru care contribuise în egală măsură. Și-a asumat orice risc, a stat cu chirie, a luat-o de la capăt, i-a fost greu singură, fără nici un fel de familie, dar a trecut peste toate. A rămas în bune relații cu fostul soț, pe care nu îl consideră responsabil de eșecul căsniciei lor. A fost doar decizia ei pentru că nu evoluau în aceeași direcție. Ajutorul a venit, incredibil, de la persoane necunoscute, pe care Monica le-a cunoscut în căutările ei profesionale și care, impresionate de ambiția și buna ei credință, i-au acordat încrederea și ajutorul necondiționat. Monica îi numește „îngeri păzitori” și le datorează enorm. Și nu, nu sunt nici iubiții ei, nici amanți care să fi profitat de vulnerabilitatea unei femei singure.

Școala de șoferi a fost primul ei vis de antreprenor

A durat ani de zile ca să își transforme visul în realitate. După doi ani de experiență obligatorie ca șofer, Monica s-a înscris la cursul de instructori la o școală nou deschisă. După alți 5 ani ca instructor (experiență minimă), a cumpărat școala de la foștii patroni.

La început, nimeni nu îi dădea nici o șansă nici din punct de vedere financiar, nici administrativ sau ca posibilitate de a se impune pe o piață care închidea tot mai multe astfel de firme. După criza economică, atunci când tot mai multe școli de șoferi intrau în faliment, Monica „a avut tupeul” să se gândească la o școală doar a ei. A sfidat toate previziunile sumbre, a mers împotriva curentului pieței, a crezut în visul ei și a reușit, fără să fie soția, amanta, iubita sau fiica vreunui bărbat important și plin de bani. Fără proptele și stipendii de la părinți, fără să fure de la alții sau să înșele, ba chiar lăsând în urmă toată agoniseala muncii de câțiva ani ca menajeră, Monica a ajuns acolo unde și-a dorit. Și prețuiește fiecare lucru bun și om bun care i-a fost scos în cale.

E recunoscătoare pentru tot ce Dumnezeu i-a oferit și e conștientă că toate greutățile și lipsurile din copilărie și adolescență i-au modelat caracterul de femeie puternică, făcută să răzbească doar prin propriile forțe. Viața a învățat-o să întoarcă înapoi cât mai mult din ce a primit, așa că Monica își susține cum poate mama rămasă acasă, în România, și sora mai mică, plecată și ea la muncă în străinătate.

A învățat să-i ierte pe toți cei care nu au acceptat-o în viața lor, care au criticat-o, ridiculizat-o și au făcut-o să se îndoiască de ea. Ba chiar le mulțumește că toate astea au călit-o și au motivat-o să reușească. Despre toate acestea, Monica a vorbit deschis, cu demnitate, dar și multă emoție, gâtuită de lacrimile adunate  de-a lungul anilor, într-una dintre cele mai vibrante și autentice întâlniri ale femeilor din diaspora românească din Portugalia, găzduită de Ambasada României în Republica Portugheză, care a lansat ”Serile Acasă ale Ambasadei României la Lisabona”, un eveniment care reunește în fiecare lună diaspora din Portugalia.

Următorul pas pentru Monica? Recuperarea studiilor de psihologie, o familie așa cum își dorește și o nouă afacere care să valorifice toate cunoștințele acumulate.

A consemnat Daniela Palade Teodorescu

Deschide galeria foto pentru a vedea mai multe fotografii cu Monica Daniela Irinariu.

Citește și:

”Toate greutățile vieții de orfan m-au făcut ceea ce am ajuns azi – o luptătoare” – povestea vieții regizoarei italiene de origine română, Violeta Bîrlă

Liliana Țuroiu este ambasador al culturii românești peste hotare și în calitate de președinte al Institutului Cultural Român

Stella Adam, doctorița fashion. Povestea unei vieți ieșite din comun

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Povestile voastre