Adevărul poveștii de iubire dintre Nicu Ceaușescu și soprana Daniela Vlădescu: „Am primit amenințări că voi fi distrusă”

Daniela Vlădescu

Timp de patru ani, din 1985 până în 1989, fiul cel mic al soților Nicolae și Elena Ceaușescu, Nicu, supranumit Prințișorul, și soprana Daniela Vlădescu au format un cuplu.

Despre povestea lor de dragoste, artista nu are niciun cuvânt de laudă. Mai mult decât atât, soprana a dezvăluit că, pentru ea, acei patru ani au fost extrem de grei.

„Eu nu am avut o viață ușoară. Am avut viața cea mai grea în perioada acelei relații, după care am tras toate ponoasele ani de zile, încă 5 sau 7 ..”

După spusele ei, relația ar fi fost una nedreaptă. „A fost nedreaptă pentru că a fost unilaterală – așa cum unii au vrut s-o prezinte, ca o mare iubire reciprocă. Nu a fost așa.”

Nu i-a spus niciodată că o iubește sau că-i lipsește

„Dacă nu-ți spune niciodată că te iubește și nu-ți spune niciodată că-i e dor de tine. Iar să-mi dovedească prin fapte, asta cu certitudine n-a făcut-o, dar măcar să fi spus o dată ..

Relația a durat patru ani, de fapt, patru ani de tristețe, de singurătate. M-a afectat relația, și apoi m-a afectat și că am fost judecată c-am avut o viață de lux.

Eu n-am profitat prin absolut nimic de această relație. N-am avut nevoie de nimic. (..) Eu am fost un om onest și mi-am dat tot sufletul în relația asta. (..)

N-am crezut niciodată că relația va merge. Și culmea este că, în vara anului 1989, m-am decis să rup legătura pentru că am suferit foarte mult.

M-am îmbolnăvit iar la gât. L-am rugat să mă lase să-mi reiau cariera și să-mi văd de viață mea. I-am spus «La revedere».

L-a iritat, pe moment am primit amenințări că voi fi distrusă. A doua seară erau lacrimi la telefon că nu poate fără mine, deși se putea foarte bine fără mine, o simțisem pe pielea mea.”

Și-a riscat viața pentru el, dar nu din iubire, ci din prietenie

„În decembrie mi-am riscat chiar viața când m-am dus la el. Aveam pure sentimente de prietenie și de milă pentru un om care trecea prin niște momente cumplite și era un om nevinovat, eu știu foarte bine asta.

Când mi-a dat telefon prima oară, de la Sibiu, să mă duc că este singur, în 21 decembrie, m-am dus.

Trebuia să vorbească cu cineva, nu mai avea pe nimeni. N-avea un prieten adevărat. După aceea, am aflat foarte multe lucruri pe care nu le știam și mi-am dat seamă că este un om care nu merită.

Am fost blamată și de avocata lui, doamnă Paula Iacob, care m-a judecat crunt, deși nu știa nimic.

Nu l-am vizitat în închisoare pentru că-mi riscăm viața. Eram sigură că vrea să-mi spună ceva ce alții ar fi vrut să afle și ce eu nu voiam să știu.

Nu regretă relația nici decizia de a-i pune capăt

În momentele acelea, m-am protejat și, implicit, i-am protejat pe-ai mei pe care nu puteam să-i mai expun și la alte suferințe.

Am stat închisă și părinții mei n-au știut de mine o săptămână, au fost disperați. Nu m-au lăsat să spun nimic. Tata, săracul, pornise să mă caute peste tot.

M-am gândit: pentru ce să-i sacrific, pentru un om care a avut o viață dublă și care m-a folosit?!

Nu, n-am mai vrut și tot ce-am făcut de data asta am făcut și pentru că iubirea aceea mare nu mai exista.

Ea s-a sfârșit într-o vară, în vară lui 89, când eram deja suprasaturată de felul în care mă trata.

A fost cea mai lungă, cea mai intensă, dar și cea mai chinuitoare relație a mea, pentru care am suferit 15 ani.

Și-acum mai sunt întrebată despre această relație, iar când se scrie despre mine se scrie «fosta amantă», total nedrept.

Amantă înseamnă altceva, noi eram doi oameni liberi, singuri, iar eu n-am cerut să fiu întreținută sau ocrotită”, explica Daniela Vlădescu, potrivit Libertatea.

Soprana crede că a fost întotdeauna catalogată greșit. În perioada relației lor, dar și după, Daniela mărturisește că n-a mai fost difuzată la TV.

Nu regretă însă relația. Susține că a fost alegerea ei așa cum tot alegerea ei a fost și aceea de a renunța la el pentru a-și proteja familia.

În prezent, Daniela Vlădescu se află la conducerea Teatrului Național de Operă și Balet Oleg Danovski din Constanța.

Foto: Captură Youtube Arhivă TVR

Citește și:

Cu oja sărită de pe unghii și rochia transparentă care a lăsat totul la vedere! Ce mare actriță a apărut așa pe covorul roșu?

Fosta soție a lui Silvio Berlusconi trebuie să-i înapoieze politicianului 60 de milioane de euro primite după divorț

Ce frumoasă este fiica lui Teo Trandafir! Ce carieră își dorește Maia să urmeze? Nu vrea să calce pe urmele celebrei sale mame

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete