Părinții primesc indemnizații pentru zilele de stat acasă

Guvernul a aprobat modul de acordare a zilelor libere pentru părinții care își supraveghează copiii cu vârsta de până la 12 ani pe perioada în care cursurile sunt suspendate sau școlile închise. Astfel, zilele lucrătoare până la încetarea situației de urgență decretată – cu excepția celor din perioada vacanțelor școlare – sunt zile libere acordate, la cerere, unuia dintre părinți. Zilele libere se acordă doar după epuizarea tuturor opțiunilor prevăzute de reglementările legale în vigoare pentru desfășurarea activității și cu obligația asigurării continuității activității, inclusiv prin decalarea programului de lucru sau implementarea formelor de muncă flexibile.

Cererea pentru acordarea zilelor libere va fi însoțită de o copie a certificatului/certificatelor de naștere al/ale copilului/copiilor și de o declarație pe propria răspundere a celuilalt părinte, din care să rezulte că acesta nu a solicitat la locul său de muncă zile libere ce i s-ar cuveni și nici nu se află în concediu de odihnă sau fără plată.

Nu pot beneficia de zilele libere persoanele aflate în șomaj tehnic, cele aflate în concediu pentru îngrijirea copilului, precum și angajații ai căror soți/soții nu înregistrează venituri.
În ceea ce privește modul de plată a zilelor libere acordate părinților, s-a stabilit că pentru fiecare zi liberă angajatorul acordă părintelui o indemnizație în cuantum de 75% din salariul de bază, dar nu mai mult de 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.

Câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale este de 5.429 de lei pentru anul 2020.

Decontarea către angajator a sumelor necesare pentru plata indemnizației pentru zilele libere acordate părinților se va face de către ANOFM, în termen de 60 zile calendaristice de la depunerea unei cereri și a altor documente la agențiile pentru ocuparea forței de muncă județene sau a municipiului București din raza în care își desfășoară activitatea angajatorul sau sucursala/punctul de lucru al acestuia.

Documentele necesare decontării se depun prin poșta electronică sau prin orice alt mijloc de comunicare agreat, în cel mult 30 zile de la data plății contribuțiilor și impozitelor aferente indemnizației.
Sumele pentru plata indemnizației vor fi decontate angajatorului din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, iar utilizarea acestora cu altă destinație decât plata cheltuielilor de personal, atrage răspunderea penală.

foto: 123rf

Citeste și:

Confesiunea unei cititoare: Misterul din biserică, o rugă a unor călugări din antichitate s-a auzit clar străbătând bariera timpului

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
Libertatea
VIVA!
Unica.ro
Retete
Baby
ELLE
CSID
Ego.ro
Descopera.ro
Diva Hair
TV Mania
Trending news
Mai multe din Educatie