Omul care sfinteste locul

Omul care sfinteste locul

Exozitia de icoane
Am pornit sa scriu despre munca si ideile deosebite ale parintelui Octavian Smadu fara sa stiu prea bine ce voi gasi la celalalt capat al povestii. Despre concursul de toaca auzisem, ca si despre expozitiile de icoane pictate si toata munca, aproape de misionariat, a preotului dintr-un orasel ingropat in saracia postcomunista si uitat de autoritati acolo, sub culmile Fagarasului.

Stiam despre soarta Victoriei, un oras industrializat si populat cu forta, ale carui uzine au murit dupa revolutie, lasand in urma doar somaj si oameni disperati, rataciti intr-o soarta deloc ingaduitoare. Suna dur si urat, dar cuvintele descriu exact realitatea, oricat de invelita ar fi ea de explicatiile sociologilor: Victoria devenise un oras muribund.

Biserica este inima orasului

Ceea ce nu stiam era calea gasita de preotul Smadu, care a izbutit, nici el nu mai stie cu pretul cator zile si nopti de framantari, mai intai sa cladeasca acolo, in mijlocul unei saracii lucii, o biserica devenita inima vietii spirituale a locului, apoi sa ofere exemple dupa exemple in care si-a implicat si familia, initiative care sa adune oamenii, sa le pastreze credinta si sa-i motiveze, sa le spuna ca sufletul orasului n-are voie sa moara.

„Biserica «Sfintii Imparati Constantin si Elena» a fost sfintita la Victoria in anul 1994 si putin dupa aceea, o multime de copii din parohie au vrut sa bata si ei toaca noii biserici si uite asa, incetisor, au inceput sa invete chemarile care despart timpul saptamanii de lucru de cel liturgic, apoi «bataia cu floricele», cum ii spun ei, adica cea cu intorsaturi muzicale.

In anul urmator, in Duminica Pastilor, cu mare ajutor din partea familiei mele, a fetelor si a sotiei Maria Gabriela, care au fost cu ideea si au pus umarul la toata organizarea, biserica a initiat pentru copii un festival concurs de batut toaca. Din 2001, festivalul a devenit national si are loc in luna iulie, iar concursul din Duminica Pastilor ii desemneaza pe reprezentantii orasului la festivalul national.

Din anul 2004, la concurs au inceput sa participe si copii din alte tari, din tarile balcanice, din Ucraina sau chiar din Orientul Mijlociu si din comunitati ortodoxe din Vestul Europei. Lucrurile nu s-au oprit aici pentru ca, in 2010, dupa modelul manastirilor de la Muntele Athos, am reusit sa inzestram biserica noastra cu clopote acordate dupa gama muzicala.

Din pacate, banii nu au ajuns decat pentru sase din cele opt clopote necesare, dar astfel copiii din oras invata mestesugul ce face clopotele sa cante, iar festivalul, care a devenit international, s-a imbogatit, cu inca o sectiune“, povesteste parintele Octavian Smadu.

Icoana
Familie de artisti

Spirit neobosit, pe langa ideea concursului de toaca pentru copii, apoi a celui de batut clopotul, a unor expozitii de icoane care au avut mare cautare in lume, a constituit un grup de copii care au dat spectacole de toaca tocmai in Germania si a inventat un model de matauz tricolor din busuioc pentru sfintit – Tavis, care a fost folosit chiar de Patriarhul Daniel la Catedrala Mantuirii.

Ceea ce nu stiam, iarasi, era ca toti cei trei copii ai parintelui si sotia sa sunt adevarati artisti inzestrati cu un talent deosebit. Cele doua fete, Olivia si Octavia, care sunt acum studente, au fost primele care au inceput sa picteze in urma cu aproape zece ani, apoi mezinul Daniel, licean si el, si mama celor trei artisti, preoteasa Gabriela, au fost convinsi sa li se alature la pictat si la expozitiile „Drumul icoanei pe sticla“.

„Maiestria au capatat-o la Manastirea Brancoveanu, la a carei umbra suntem, unde parintele Calinic, cu multa bunavointa si rabdare, i-a initiat pe Olivia, pe Octavia si pe Daniel in tainele picturii pe sticla, premiile si realizarile lor aducand apoi multa bucurie in familia noastra. De obicei, copiii invata de la parinti, dar in cazul nostru, noi, sotia si eu, am invatat sa pictam de la ei“, spune zambind parintele.

Dar cea mai frumoasa realizare ramane in sufletul parintelui festivalul de toaca pe care l-a numit „Cantecul care zideste“, un eveniment plin de culoare si de ropotul a vreo doua sute de ciocanele ce risipesc linistea muntilor, lovind vesele in scandurile cantatoare din lemn.

 

Toaca
Premii si diplome

„Cei aproape 200 de copii participanti, cu varste intre 5 si 15 ani, vin din toate judetele tarii, dar si din comunitatile ortodoxe din Ucraina sau Italia, si participa la o parada a portului popular; apoi fiecare isi arata indemanarea si efortul pe care l-au depus pentru a-si insusi aceasta arta de a bate toaca.

Toti primesc diplome, iar primii clasati sunt premiati cu atat cat putem si noi, participa la serbare cu foc de tabara si merg in vizita la Sambata, la Manastirea Brancoveanu. Cei mici participa cu mare placere la acest festival, prilej de intalnire cu alti copii si de perfectionare in acest obicei de a bate toaca, instrumentul care cheama oamenii la rugaciune, legand cerul de pamant.“

Scandurelele cantatoare

Ea anunta inceperea slujbelor religioase, insa semnificatia cantecului de toaca este mult mai profunda. Sunetul lemnului lovit intr-o anume cadenta ne aduce aminte de Dumnezeu, ne scoate din timpul cotidian si ne introduce in timpul liturgic, declansand rugaciunea. Cand o auzim, ne facem cruce si ne indreptam gandul catre Dumnezeu.

Toaca are si o functie purificatoare, care indeparteaza puterile rele, fiind strans legata de semnul crucii. De aceea, o denumire din popor plina de semnificatie este expresia „uciga-l toaca“. Si clopotele, spune parintele Smadu, au efecte purificatoare.“ Pe langa folosirea lor binecunoscuta impotriva norilor care aduc furtuni puternice si grindina, clopotele au si efecte vindecatoare.

Exista oameni de stiinta care au cercetat efectele unor instrumente si simboluri de care se folosesc crestinii ortodocsi: rugaciunea, semnul crucii, participarea la slujbe, apa sfintita si sunetul clopotelor si au constatat de exemplu, ca ultrasunetele produse de clopote omoara anumiti virusi, reducand infectiile“, continua preotul.

Tehnica cantecului de toaca pare simpla, dar este departe de aceasta. Conteaza lemnul in care se loveste, daca e paltin, fag sau stejar, uscaciunea acestuia, grosimea si lungimea bucatii de scandura si chiar modul in care este suspendata in aer.

Vine apoi modul de lovire: „Se bate cu amandoua mainile dupa ritul manastiresc, iar ciocanelele din lemn nu se sin prea strans, ca sa simti vibratia lemnului“, explica parintele, si continua apoi: „Ritmul este mai intai rar si lovitura mai slaba, apoi mana dreapta preia ritmul, iar stanga prelungeste sunetele cu cate o «floare», cum ii zic cei mici, o intorsatura melodica si, incet-incet, cantecul devine mai rapid, urca si coboara, pana aproape sa taca parca de tot, ca sa izbucneasca intr-un tempo din ce in ce mai rapid, la care se adauga «florile» facute cu ambele maini.

Este un adevarat concert la care nu te-ai astepta de la o toaca, asa cum se minu na si Mitropolitul Serafim cand i-a auzit pe copiii din grup cantand la Nürnberg, asta fiindca lemnul canta daca este lovit cum trebuie si vibreaza cu sunet viu, adevarat.“

Se spune ca pentru a lasa ceva in urma lui, omul trebuie sa ridice o casa, sa faca un copil si sa sadeasca un pom. Parintele din Victoria a ridicat o biserica, are o familie de artisti, trei copii daruiti cu talent si a sadit mutime de arbori.

A mai sadit insa si speranta si incredere in sufletul unui intreg oras, a adus acolo dragoste si intelepciune, chibzuiala si seriozitate. E mult, e putin? „E asa cum trebuie sa fie, exact asa cum trebuie“, zambeste parintele Smadu.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii