Oaze de sanatate

Oaze de sanatate

Esti prea stresata in ultima vreme si te simti lipsita de energie? Ce-ai zice de o cura sanatoasa cu ape minerale, niste bai cu ierburi medicinale, un hidromasaj si, dupa caz, niste impachetari cu namol?

Un studiu recent a scos la iveala faptul ca majoritatea oamenilor din Europa de Est considera statiunile balneoclimaterice ca fiind indicate, mai ales, persoanelor suferinde varstnice.

Nimic mai fals! In Occident, asemenea destinatii, denumite simplu "spa" (de la lat. "salus per aquae", adica "sanatate prin apa"), par sa fie mai la moda ca niciodata si sunt foarte cautate de cei care vor, pur si simplu, sa-si reintre in forma.

CEHIA – KARLOVY VARY
Aici lumea consuma halbe intregi de bautura. Nu oricum insa, ci tacticos, printr-un pai fixat in interiorul halbei, fiindca nu e vorba de bere, ci de… apa minerala fierbinte. Miraculoasa bautura nu costa nimic.

Turistii se servesc singuri, direct de la gurile izvoarelor aflate in interiorul unor elegante colonade din centrul localitatii. Halbele, in schimb, costa in jur de un euro bucata, simpaticele recipiente reprezentand totodata clasicul suvenir din celebra statiune.

Dintre cele peste 70 de gheizere ale statiunii, 12 au apa potabila. Desi gustul si mirosul sau nu sunt prea placute, apa este un veritabil "medicament", cu proprietati curative fantastice.

Cei care stramba din nas se pot lecui cu apa de la "cel de-al 13-lea izvor"! E vorba despre Becerovka, un lichior energizant din ierburi si totodata bautura alcoolica specifica locului. Gheizerele au fost descoperite in 1349, de catre regele Charles IV de Luxemburg, care a domnit in Boemia, provincia istorica a Cehiei ("Karlovy Vary" inseamna "izvoarele lui Charles").

Treptat, zona de pe valea raului Tepla a devenit un loc de relaxare si rasfat preferat de regi, aristocrati si artisti. Orasul isi pastreaza si acum aerul romantic si nobil al sfarsitului de secol XIX, cladirile sale istorice, in stil art-nouveau, alcatuind o adevarata expozitie de arta arhitecturala. Construit mai recent (in anii ’70), cu o arhitectonica seaca si distonanta, Hotelul Thermal este "ratusca cea urata" printre suratele sale somptuoase.

Are, in schimb, o piscina (cu apa calda) in aer liber, la ultimul nivel, si o terasa cu cea mai spectaculoasa vedere, precum si o sala de teatru care gazduieste anual Festivalul International de Film. Padurile dimprejur sunt strabatute de 21 de alei marcate cu diferite culori, in functie de dificultate. Asta, deoarece plimbarile sunt prescrise de doctorii de aici.

AUSTRIA – BAD ISCHL
Este una dintre cele mai apreciate statiuni balneoclimaterice din aceasta tara. Bad Ischl, orasul fostei resedinte de vara a imparatului Franz Joseph, este construit pe o peninsula situata intre raul Tauern si afluentul sau, Ischl (la 50 km sud-est de Salzburg).

Palatul unde kaiserul a petrecut 60 de veri la rand si unde a locuit impreuna cu imparateasa Elisabeta (cunoscuta si sub numele de Sissi) constituie principalul punct de atractie. Cladirea apartine stranepotului lui Franz Joseph, dar este deschisa pentru public din aprilie pana in octombrie.

"Specialitatea" centrelor de sanatate din Bad Ischl sunt baile cu namol sulfuros, care nu sunt dintre cele mai parfumate, dar sunt foarte eficiente in tratarea diferitelor afectiuni.

Cazare: Hotel convenabil ca pret – Schenner sau Goldener Stern

GERMANIA – BADEN-BADEN
Se spune ca in Baden-Baden (la 111 km vest de Stuttgart, aproape de Muntii Padurea Neagra) sunt mai multi milionari decat in orice alt oras german.

Ca si Karlovy Vary, Baden-Baden s-a aflat de-a lungul vremurilor in topul preferintelor inaltei societati. In secolul al XIX-lea, Baden-Baden era o combinatie excentrica: un oras al sanatatii cu o viata de noapte foarte plina.

Aristocratii care se respectau si care, mai ales, erau impatimiti ai jocurilor de noroc, petreceau pana tarziu la Spielbank, faimosul cazinou din localitate, iar ziua se refaceau la bai, dupa ce pierdusera o noapte (si ceva bani!). Astazi nu mai e nevoie sa fii milionar ca sa petreci cateva zile aici.

Dupa aspect, Baden-Baden este un oras german cat se poate de… francez! Pe la jumatatea secolului al XIX-lea, un arhitect parizian foarte bogat stabilit aici, pe nume Jacques Benazet, si-a investit milioanele pentru a dezvolta si modela orasul dupa placul elitei europene.

Benazet a proiectat, printre altele, Teatrul Festspielhaus (dupa Opera din Paris) si Kurhaus (in stil Belle Epoque), acesta din urma fiind un complex dedicat activitatilor mondene, care include marele cazinou si o sala de baluri. Extrem de bine pastrate, cladirile lui Benazet sunt functionale si azi, Baden-Baden bucurandu-se in continuare de o viata socioculturala bogata.

Faima orasului se trage insa de la cele 23 de izvoare termale. Cele doua centre principale pentru bai sunt Friedrichsbad si Caracalla. Cu sali de baie in forma de amfiteatre circulare, vechi de peste 100 de ani, dar bine intretinute, Friedrichsbad ofera un program traditional in 16 pasi (dusuri, bai si saune la temperaturi diferite), care dureaza circa doua ore si pe care trebuie sa-i faci complet dezbracat (ti se ofera doar un prosop pentru primul dus).

Baile sunt comune, pentru barbati si femei, cu exceptia a doua zile pe saptamana. Dupa ce te abandonezi in grija personalului asistent, te simti aproape ca nou! Persoanele pudice prefera modernul Caracalla (se poate purta costumul de baie), unde s-au amenajat grote cu apa termala, piscine cu mici cascade artificiale, noua tipuri de saune si o camera pentru bai cu aburi aromatici.

Cazare: Confortabil dar mai putin luxos – Hotel am Markt

UNGARIA – HEVIZ
Clientii fideli ai statiunii Heviz vin chiar si in lunile mai friguroase pentru placerea bailor in lacul aburind, acoperit ici si colo, la mal, cu nuferi albi. Temperatura apei atinge 35°C vara si nu scade sub 26°C nici macar iarna. Foarte putini au auzit despre acest lac.

Aflat la circa 200 km de Budapesta si la 8 km de Lacul Balaton, in partea de vest a acestuia, Heviz este cel mai mare lac termal din Europa (are suprafata de 47.500 mp si adancimea de 35 m). Fiind alimentat de izvoare subterane cu flux bogat, Heviz isi schimba apa la fiecare 72 de ore.

Printre cele mai apreciate servicii oferite de statiune se numara impachetarile cu namol (extras de pe fundul lacului). Acestea au efecte excelente in cazul bolilor reumatice, al afectiunilor locomotorii si celor generate de stres, precum si al traumelor postoperatorii.

Hotelurile sunt dotate cu tot ce vrei: de la sali de gimnastica, terenuri de tenis si jacuzzi pana la saloane de cosmetica. Aerul curat, peisajul incantator si vinurile si bucataria din partea locului (incearca supa facuta din fructe de padure, mirodenii si smantana!) sunt alte atractii ale acestui colt de tara.

Cel mai bun hotel din Heviz este Danubius Thermal.

De Ioana Alina Avram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vacanta