O nouă zi liberă. Vom avea o minivacanță între 1 şi 5 iunie. Și ziua de 2 iunie ar putea să fie liberă

o noua zi libera

Bugetarii primesc o veste bună de la guvernanți. Astfel, în perioada 1 – 5 iunie, bugetarii vor avea o minivacanță de cinci zile. Guvernul vrea să aprobe în ședință ca și ziua de 2 iunie să fie liberă, potrivit unor surse guvernamentale.

Decizia Guvernului de a da liber bugetarilor pe 2 iunie vine iunie pentru ca oamenii să aibă mai multe zile libere nelucrătoare legate declarate prin lege. Așadar, ziua de 1 iunie este Ziua Copilului și a fost declarată sărbătoare legală. Apoi, urmează 2 iunie, iar 3 şi 4 iunie sunt sâmbătă şi duminică. Data de 5 iunie, luni, este tot o sărbătoare legală nelucrătoare, pentru că este cea de-a doua zi de Rusalii.

Zile libere în 2017. Calendarul liberelor legale care au mai rămas până la finalul anului

Ziua Copilului

1 Iunie 2017 (Joi)

Rusaliile

  • 4 Iunie 2017 (Duminică)
  • 5 Iunie 2017 (Luni)

Adormirea Maicii Domnului

  • 15 August 2017 (Marţi)

Sfântul Andrei

  • 30 Noiembrie 2017 (Joi)

Ziua Naţională a României

  • 1 Decembrie 2017 (Vineri)

Crăciunul

  • 25 Decembrie 2017 (Luni)
  • 26 Decembrie 2017 (Marţi)

Parlamentul a decis în luna octombrie 2016 ca data de 1 Iunie, Ziua Copilului, să fie zi liberă nelucrătoare. Această decizie a fost luată cu scopul de a îmbunătăţi relaţia dintre copiii şi părinţii din România şi de a-i determina pe părinţi să petreacă timp de calitate împreună cu cei mici, scrie mediafax.ro. Românii se pot bucura de 14 zile libere legale în 2017, stabilite pentru sărbători publice sau religioase, cu două zile mai mult faţă de anul trecut, dintre care doar trei pică în weekend.

Codul Muncii prevede că, prin hotărâre a Guvernului, se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică. Astfel seva asigura asistenţă sanitare şi aprovizionarea populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

În plus, salariaţii care sunt nevoiţi să lucreze în zilele declarate sărbători legale trebuie să beneficieze de timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. În situația în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere, angajații trebuie să primească, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, un spor la salariul de bază, ce nu poate fi mai mic de sută la sută din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Foto: shutterstock.com

Mihaela Tudor

Citește și:

Zile libere în 2017. Cum arată calendarul liberelor legale

Cum să cureți mucegaiul din mașina de spălat? Trucul pe care orice femeie trebuie să-l știe

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri