Nicolae Voiculeț, declarații emoționante. Celebrul naist a dezvăluit metoda incredibilă prin care tatăl său a reușit să se vindece de tuberculoză

În viața fiecărui om există momente mai puțin fericite, momente care își pun puternic amprenta asupra sufletului și care lasă urme adânci. Cu toate că este unul dintre cei mai apreciați naiști din România, Nicolae Voiculeț a fost puternic marcat de un episod petrecut în copilărie.

Nicolae Voiculeț, declarații emoționante

Cu ceva timp înainte ca el să se nască, tatăl lui Nicolae Voiculeț s-a îmbolnăvit grav, iar medicii aproape că nu îi mai dădeau nicio șansă. Mai exact, acesta a fost diagnosticat cu tuberculoză și se afla într-un stadiu avansat al bolii. Cu toate acestea, tatăl lui Nicolae Voiculeț a reușit să se vindece de această boală foarte gravă, urmând o metodă mai puțin folosită pentru a trata această afecțiune.

“Tata se vindecase de o problemă foarte gravă de sănătate. Avea TBC în ultimele faze posibile, putea să moară clar, garantat. Așa am și ajuns la Sinaia, la acel sanatoriu, din epoca aceea. Eu nu ma născusem, nici nu eram programat și printr-o voință extraordinară, tatăl meu, asta e una dintre povești, s-a vindecat. Prin rugăciune s-a vindecat. Mai târziu, când m-am făcut mai mare mi-a povestit. Îmi spunea doar atât: dormeam 22-23 de ore din 24, somnoterapie. I-a rugat pe medici să nu îl dea afară din spital pentru că toți vorbeau în franceză, lângă tata și au spus: Ce facem cu popa ăsta? O să moară aici la noi, trebuie să îl externăm, să facem ceva cu el. Avea în jur de 43-45 de kilograme, era foarte slab și tata le-a răspuns în franceză, vorbea cinci limbi perfect, și i-a rugat foarte mult să nu îl dea afară din spital, să îi mai dea o șansă, să îl mai țină două săptămâni, trei săptămâni. Tata s-a vindecat în proporție de 70-80%. Dormind, visând, dorind, iubind și mai târziu mi-a spus ce făcea, de fapt. Se ruga.”, a spus Nicolae Voiculeț, în emisiunea “Povești de viață”.

Invitat în emisiunea Povești de viață, difuzată în fiecare vineri pe site-ul și pe pagina de facebook a revistei Avantaje, Nicolae Voiculeț a oferit un interviu emoționant în care a vorbit atât despre aspecte ce țin de viața profesională, cât și despre viața personală.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a asculta declarația lui Nicolae Voiculeț.

Bianca Hriscu

Foto:

Citește și:

Nicolae Voiculeț, unul dintre cei mai apreciați naiști ai lumii, spune povestea muzicii care mângâie sufletul

La 44 de ani, Monica Lewinsky face dezvăluiri despre aventura cu Bill Clinton: „A fost un abuz de putere”

Fostul Principe Nicolae și Alina Binder au stabilit data nunții. Când urmează să se căsătorească și cine va participa la ceremonie?

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati