Pentru inceput, iti recomand sa ai in minte clar tabloul negocierii, limitele minime si limitele maxime. Tabloul negocierii iti va permite in orice moment sa-ti dai seama in ce stadiu te afli.
Tabloul negocierii se fixeaza inainte de a incepe o negociere si-l poti construi plecand de la urmatoarea formula:
- Like (pretul care ti-ar placea)
- Intended (pretul corect, o oferta potrivita)
- Must (nivelul minim sub care nu trebuie sa cobori sub nici o forma)
Este buna si strategia “La fata locului vad cum procedez”, insa sunt negociatori atat de experimentati, incat te pot duce sub limita inferioara fara sa-ti dai seama de acest lucru, decit la final, dupa ce negocierea este finalizata.
De exemplu, daca-ti propui sa vinzi o masina, realist vorbind ti-ar placea sa o vinzi cu 6.000E. Intentionezi sa obtii 5.000 E si sub 4.000 E nu cobori.
In cazul in care ai cerut 6.000 E si ti se ofera 3.500 E pentru inceput, apare ceea ce se numeste in negociere plaja de negociere. Este posibil ca partenerul tau sa aiba in minte urmatorul LIM (Like, Intended, Must):
L – 3.500 E
M – 4.500 E
I – 5.500 E
Practic, pentru el ar fi un chilipir daca ar cumpara masina cu 3.500 E, un pret corect i s-ar parea 4.500 E, insa ar da un maxim de 5500 E. Plaja de negociere in acest caz este intre 6.000 E (cat ai cerut tu) si 3.500 cat ti-a oferit partenerul. Acesta este punctul in care incepe negocierea, iar aceasta devine cu atat mai profitabila cu cat te apropii mai mult de nivelul Maxim (L – 6.000 E).
Pentru a ajunge la nivelul maxim poti folosi foarte multe tehnici pe care le poti adapta situatiei. In acest caz, insa, discutam de nivelul primei oferte si de plaja de negociere.