Naționala Feminină de Fotbal luptă împotriva stereotipurilor de gen și misoginism
În perioada aprilie-iulie 2024 Naționala Feminină a României va juca șase meciuri în preliminariile pentru Campionatul European – WEURO 2025. Deși Naționala Feminină de Fotbal împlinește anul acesta 34 de ani de la înființare și sunt peste 100.000 de fete şi femei înrolate în cluburi mixte și feminine din toată țara, față de aproximativ 330 de participante câte erau la începutul anilor 90, jucătoarele noastre încă se lovesc de stereotipuri de gen și misoginism.
Tocmai din acest motiv, în 2023, prin intermediul campaniei Modele de Femeie, lansată de FRF împreună cu Next Advertising, Naționala Feminină de Fotbal a devenit un vector pentru normalizarea rolului femeii in societate, nu doar în fotbal, ci oriunde. Anul trecut s-a vorbit despre femei și performanță, despre accesul la meserii considerate până acum bărbătești, dreptul de a face copii când și dacă vor, dreptul de a fi remunerate după criterii profesionale, nu fizice.
Iar dacă în 2023 campania își propunea să normalizeze prezența femeilor în fotbal, ca o continuare firească, scopul celei din acest an este normalizarea susținerii lor, iar startul acestei susțineri este întotdeauna în familie.
Modele de femeie 2024 prezintă: ALBUM DE FAMILIE cu file de poveste din copilăria jucătoarelor și nu numai, file ce au luat naștere prin susținerea avută din partea părinților, a fraților și a surorilor, a bunicilor, a colegilor din curtea școlii sau a profesorilor. Pentru că jucătoarele noastre sunt ceea ce sunt astăzi grație susținerii primite atunci. Însă este loc de mai bine, tocmai de aceea ele au nevoie de încurajările suporterilor și în prezent, dar și la viitoarele meciuri.
Campania „Modele de femeie' continuă așadar, pentru că încă este nevoie de multă muncă pentru a schimba mentalități și a putea oferi același suport pe care îl primesc bărbații și femeilor din fotbal. Cu toate că joacă în condiții mai grele decât cele ale colegilor lor, au parte de valorizare financiară mai redusă, doar de încurajări timide ale suporterilor și se lovesc de prejudecăți de gen, fetele de la Naționala Feminină de Fotbal joacă fotbal la fel ca și băieții, cu pasiune și dedicare.
„Când am început campania „Modele de Femeie” ne-am asumat de la bun început lupta împotriva prejudecăților și de a normaliza prezența femeilor în fotbal și oriunde. Însă fără susținere, orice luptă este în zadar. Jucătoarele noastre au sacrificat mult pentru a fi astăzi modele în această campanie, tocmai de aceea aducem cu încredere în față poveștile lor, atât pentru a inspira generațiile următoare, dar și pentru a arăta câtă nevoie e ca femeile din fotbal și nu numai să beneficieze de mai mult sprijin, mai multă deschidere, mai multă încredere, mai multă vizibilitate. FRF este principalul susținător al fotbalului feminin în general și al naționalei feminine în special, iar acest lucru se poate observa la nivel de investiții, programe de dezvoltare sau promovare. De aceea, continuare campaniei 'Modele de Femeie', cu această nouă perspectivă, reprezintă un parcurs firesc al angajamentului nostru față de fotbalul feminin.'- a declarat Emma Bârsan, Womens Football Development Manager FRF
„Dacă anul trecut am lansat, alături de Naționala Feminină, Modele de Femeie 2023 – cartolinele care contrazic prejudecățile de gen și stereotipurile feminine prin performanțele jucătoarelor, în 2024 ne-am propus să ducem campania într-o zonă emoțională. Zis și făcut. De data asta, decupăm scene de familie din biografiile celor 23 de fotbaliste cu momentele de susținere din trecut care le-au ajutat să fie unde sunt azi. Adică în meciurile din preliminariile WEURO 2025.
Practic, facem un fel de album de familie cu meciuri duminicale cu tați și frați, miuțe cu băieții de la bloc, surori mai mari care leagă șireturi, ceasuri deșteptătoare care răsună cu imnul Barcelonei, unchi microbişti, mame asteptându-și fetiţele pe marginea terenului, fie vară, fie iarnă.
Art directorul nostru e happy să documenteze emoția raw, pe film alb-negru și pe Polaroidul lui din 88, iar noi colectăm de la jucătoare poveștile. Le găsim pe fete așa cum sunt ele, unele mai timide, altele mai vorbărețe; toate emoționate, modeste şi recunoscătoare pentru interes. Și vedem la ele o responsabilitate built-in, ca și cum munca lor nu e doar despre prezent, ci și despre viitorul fetelor care vor face fotbal pe terenul pregătit de ele.
Cut to marți, 9 aprilie. După meciul superb pe care tocmai l-au câștigat pe stadion în aplauze frenetice, când copiii cer autografe cu voci tremurând de emoţie, ele mulțumesc fiecărui fan pentru susținere. Ne propusesem noi o campanie emoțională, dar emoțiile de toate părțile au depășit deja orice așteptare – şi mai avem două meciuri! Iar aici, în comunicat ne propusesem să povestim despre campania noastră. Dar n-avem cum, povestea tot despre jucătoare este.' – a declarat Maria Ionescu, (Next Advertising).
Pe 9 aprilie Naționala Feminină de Fotbal a învins selecționata Kazahstanului, cu scorul de 1-0, în al doilea meci din preliminariile Campionatului European de fotbal feminin din 2025. Următoarele meciuri pe teren propriu vor fi: România – Bulgaria (31 mai), România – Armenia (16 iulie) și se vor juca pe Stadionul Arcul de Triumf.
Biletele la meciurile pentru calificarea la WEURO 2025 pot fi achiziționate pe bilete.frf.ro
***
Despre Echipa Națională de fotbal feminin
Cu aproape 34 de ani în urmă, în anul 1990 a luat naștere oficial echipa națională de fotbal feminin. În prezent, în România sunt peste 100.000 de fete şi femei înrolate în cluburi mixte și feminine față de aproximativ 330 de participante câte era la începuturile Naţionalei Feminine de Fotbal, în iunie 1990. Introducerea obligativității cluburilor din Liga 1 Masculin să aibă echipe de fotbal feminin din 2019 a contribuit la evoluția fotbalului feminin. La fel ca și lansarea primei strategii dedicate exclusiv activității de fotbal feminin în iunie 2021. Astfel, în prezent doar 8 județe din țară nu au echipă de fotbal feminin.
Website: https://modeledefemeie.frf.ro/
Instagram: https://www.instagram.com/nationalafeminina/
Facebook: https://www.facebook.com/NationalaFeminina