Nasterea e un act natural, adoptia – unul divin

Nasterea e un act natural, adoptia – unul divin

Oare cate femei singure au curajul sa adopte un copil? De multe ori ele se tem sa re­cur­ga la aceasta solutie, chiar daca isi doresc foarte tare acest lucru. Una dintre cele care au avut curajul sa-si urmeze visul este Ioana.

O persoana singura, care nu a fost casatorita, o femeie modesta, care a trait toata viata intr-o garsoniera, dintr-un salariu de chimist, dar pe care dragostea pentru copii a facut-o sa lupte si sa nu se dea batuta niciodata. A facut-o chiar sa-si vanda garsoniera si sa faca un imprumut la banca, pentru a-si achizitiona un apartament cu doua camere. „Ca sa aiba copilul camera lui!“, spune ea.

Doua destine la rascruce
Acum doi ani, Ioana si-a luat inima in dinti si a batut la usa Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului cu dorinta de a adopta un copil, indiferent de sexul, varsta sau etnia lui. Acolo a gasit oameni saritori, care au sfatuit-o si au ajutat-o imediat. Dupa ce a trecut prin toate etapele procesului de atestare ca persoana apta sa adopte un copil, a venit si momentul la care visase in fiecare zi: intalnirea cu un baietel in varsta de patru ani si jumatate, a carui asistenta maternala urma sa demisioneze. „Copilul era mult prea agitat, prea vioi, nazdravan, iar femeia care il avea in grija de doi ani nu mai dorea sa-l pastreze“, marturiseste Ioana. Ea si micutul Cosmin s-au placut din prima clipa, insa momentul critic a venit cand Ioana trebuia sa ia decizia finala de adoptie, schimband astfel doua destine – pe al ei si pe al copilului care ii rapise inima.

Pentru a o ajuta sa-l cunoasca mai bine pe Cosmin, cei de la Directie i-au dat dosarul in care era cuprinsa toata viata lui. „Dupa ce vedeam dosarul, urma sa le spun daca il vreau sau nu. Insa ceea ce am citit acolo m-a in­­spaimantat. Mama naturala era grav bolnava, avea hepatita B si C, suspecta de leucemie, copilul era suspect de sindrom hiperkinetic, iar la nastere avusese semipareza pe partea dreapta. M-am speriat si am inceput sa plang, nu stiam ce sa fac. In declaratia de la dosar mama biologica spunea ca il abandoneaza din motive de sanatate, ca ar avea leucemie, si din motive financiare. Parintii naturali stateau in comuna Pantelimon. Copilul a fost parasit la doua luni si abia la patru ani si jumatate a devenit adoptabil, pentru ca, in toti acesti ani, mama a spus ca il va lua acasa. Am ramas surprinsa cat de corect era scrisa declara­tia ei; femeia asta a scris-o impecabil… Anul acesta, mama naturala a lui Cosmin s-a stins din viata fara sa-l mai caute, bunicii nu au vrut niciodata sa stie de el, la fel si tatal“.

Speriata si dorind sa stie mai multe despre starea de sa­­na­ta­te a copilului, Ioana l-a dus inca o data la doctor, pentru a-i face toate analizele. Pe de alta parte, ea spune ca rezultatul nu ar fi contat foarte mult, intrucat, in sufletul ei, luase deja decizia de a-l adopta.

Insa verdictul medicului a umplut-o de bucurie: copilul era sanatos. Ioana devenise deja nerabdatoare sa-l ia acasa si a fost norocoasa. Perioada pana la in­­­cre­­­dintarea copilului in vederea adoptiei a fost scurtata deoarece asistenta maternala nu-l mai dorea pe Cosmin. Astfel, acesta a venit in noua lui familie si in noua lui casa mai repede decat se astepta.

„Dupa calculele mele, ar fi trebuit sa il iau pe Cosmin in luna decembrie. Pana atunci, urma sa intru in concediu, sa vand garsoniera, sa caut apartament si sa ma mut in casa noua“, spune Ioana. Copilul a fost plasat la trei asistente maternale pana cand a cunoscut-o pe mama adoptiva si fiecare mutare a reprezentat pentru el o trauma. „Schimba casa, schimba mama, schimba tot, ceea ce este foarte greu pentru un copil. Daca as fi stiut ca asistenta maternala il tine pana la 18 ani, l-as fi dus inapoi, numai sa nu-l mai vad plangand si suferind dupa ea. A stat doi ani la prima asistenta, sase luni la a doua si alti doi ani la a treia“.
 

„Sunt mandra ca este co­­pi­­­­lul meu”
Proaspata mamica a in­­­teles imediat sufe­rin­ta copilului si nevoile lui, asa ca a cautat toate asistentele maternale care l-au avut in grija. „Am gasit in dosarul lui numarul de telefon al primei asistente, a carei sora l-a si botezat. Asa ca le-am invitat la noi, ne-au dat poze de la botez, iar pentru Cosmin acestea vor fi amintiri foarte importante. Am zis ca este bine sa stie de unde vine si ca exista oameni care l-au iubit. Copiii acestia simt nevoia sa apartina cuiva, sa se simta iubiti si protejati. Astazi, Ioana pastreaza legatura cu toate cele trei asistente maternale care au avut grija de Cosmin. „Ele au tinut mult la el, nu-i usor sa cresti un copil si apoi sa-l dai, pentru ca ajungi sa-l iubesti.

De obicei, oamenii au o retinere cand vine vorba despre asistente maternale, dar nu e mereu la fel. Sunt oameni si oameni, eu am avut noroc, la fel si Cosmin. Cand l-am lasat prima oara la tara, in vacanta, la bunici, ma duceam in fiecare week-end sa-l vad, dar, pana cand nu a venit inapoi la Bucuresti, nu a stiut daca nu cumva este vreo noua mutare. Era foarte speriat ca va fi dat iarasi altcuiva. Acum a inceput sa-mi zica si mie ‹‹mama››, pentru ca a simtit ca il iubesc si nu mai are semne de nesiguranta. Imediat a prins drag de noi, ne iubeste foarte tare. Este un copil foarte sociabil si inteligent, sunt mandra ca e al meu. E foarte important ca un copil abandonat sa creasca in sanul unei familii, chiar daca este vorba de asistenta maternala“, spune Ioana. Din nefericire, pentru unii oameni, adoptia e inca un tabu, iar copiii aban­do­nati – niste fiinte fara drepturi si insemnatate, un fel de paria ai societatii, care nu merita prea multa atentie.

O situatie revoltatoare o astepta la medicul care monitoriza starea de sanatate a copilului. Desi a venit printre primii, a fost lasata sa astepte pana la terminarea celorlalte consultatii. „Cand am intrat, doctorita mi-a zis: ‹‹Pe asta l-ati luat, doamna? {sta are sindrom hiperkinetic››. I-am spus ca nu-i problema ei si ca sper sa fiu sanatoasa, ca sa am grija de el. Acesti copii au drepturi si n-au drepturi… La gradinita n-au vrut sa-l inscrie pana c]nd nu au intervenit cei de la Protectia Copilului. M-au intrebat de ce am ales gradinita lor si nu alta“.

Sa fii parinte nu-i usor, dar si mai greu este sa fii mama unui copil abandonat, cu tare fizice si educationale, cu o poveste de viata complet diferita de a celorlalti. Evident, ar fi fost mai comod ca Ioana sa fi avut un sot si un copil sanatos, al lor. Nu ar mai fi fost nevoita sa lupte pentru lucrurile normale care li se cuvin tuturor copiilor si, implicit, lui Cosmin. Ar fi putut sa mearga pe drumul care apartine majoritatii. Dar Cosmin nu ar fi inteles niciodata de ce oamenii mari isi duc copiii de mana la scoala, de ce copiii fug in bratele parintilor atunci cand se simt in pericol sau de ce adorm mereu cu o poveste de seara. Nu ar fi inteles multe alte lucruri, pentru ca nu ar fi avut niciodata o mama…

Copiii adoptabili au nevoi complexe
Ramona Popa, consilier Oficiul Roman pentru Adoptii: „Cand vorbim despre adoptie, ne gandim la o incursiune in necunoscut, cu implicatii profunde la nivel afectiv, traite atat de catre copil, familia biologica a acestuia, familia care-l adopta, cat si de catre profesionistii care lucreaza in domeniu. De aceea, este absolut necesar ca toate persoanele care sunt implicate in acest proces sa constientizeze uriasa responsabilitate pe care o poarta, intrucat adoptia schimba destine.

De asemenea, este foarte important ca viitorii parinti sa fie foarte bine consiliati si pregatiti de catre specialisti inainte de a face acest pas, pentru a-si asuma in cunostinta de cauza rolul de parinte adoptiv, care este diferit de cel al unui parinte natural. Copiii adoptabili au nevoi complexe si de aceea trebuie identificata cea mai potrivita familie sau persoana adoptiva, care sa raspunda acestor nevoi. Familia trebuie sa fie puternica acolo unde copilul are puncte slabe si sa aiba resurse acolo unde copilul are nevoi.

Ei au, de asemenea, nevoie sa fie acceptati, intelesi si iubiti ne­con­di­tionat. Este foarte important ca un astfel de copil sa isi cunoasca povestea vietii si sa-si accepte tre­cutul, pentru a-si putea construi o imagine de sine sanatoasa si o perceptie corecta a propriei iden­titati. Pentru ca acest lucru sa se intample, trebuie ca noii lui pa­rinti sa fie primii care ii accepta si ii respecta originile. Mentalitatea din Romania, legata de acest subiect, s-a schimbat destul de mult in ultimii ani. Oamenii se simt mai liberi sa ofere dragoste unor copii pe care nu i-au conceput ei, cu care viata nu a fost prea blanda si sa vorbeasca despre fericirea pe care o traiesc in urma adop­­tiei. Si sunt atat de multi copii care inca mai asteapta sa vina o mamica si un tatic sa-i ia acasa si sa le ofere o viata noua!“.

 

 

 

Laura Purcarea; foto: Shutterstock, arhiva personala
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro

Citeste continuarea pe pagina urmatoare: 1 2

Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Relatii