Celebra actriță Milla Jovovich (44 de ani) și soțul ei, regizorul Paul W.S. Anderson (54 de ani), au devenit părinți pentru a treia oară.
Anunțul a fost făcut chiar de fiica cea mare a cuplului, Ever Gabo Anderson, pe contul personal al acesteia de Instagram.
În fotografia de familie, actrița este surprinsă îmbrățișându-și bebelușa în timp ce soțul ei și fiicele lor, Ever (12 ani) și Dashiel (4 ani), stau în jurul patului de spital.
„Binevenind bebelușul!”, a scris adolescenta în vârstă de 12 ani, în mediul online. „Bine ai venit lume, surioară Osian! Te iubim!!!”
După cum s-a dovedit la scurt timp, Ever a dat vestea fără consimțământul mamei ei. „Așadar fac un anunț întârziat”, a glumit actrița pe Instagram.
„În orice caz, ieri dimineață [02.02.2020], la 08:56, Osian Lark Elliot Jovovich-Anderson s-a născut! Osian este un nume galez de băiat și se pronunță O-shin.
Acum știu că numele e lung, dar familia nu s-a putut decide în privința celui de-al doilea prenume. Ever și mama voiau Lark, Dashiel și eu voiam Elliot.
Apoi soțul meu Paul intervine cu încă un vot pentru Lark, iar eu și micuța rămânem pe dinafară. Măcar are mai multe opțiuni din care să aleagă mai târziu în viață.”
„Este atât de frumoasă. Părul ei este mai deschis decât al celorlalte fiice ale noastre și este foarte puternică.
Mâinile ei micuțe intervin mereu între noi și sunt greu de controlat și deja își ridică gâtul pentru a vedea ce se întâmplă!
Este bebelușul nostru miracol și suntem foarte recunoscători să o avem și complet obsedați de ea!!!”
Actrița a anunțat că este însărcinată în luna august a anului trecut, pe Instagram. „După ce am aflat că sunt însărcinată în 13 săptămâni, am avut un mix de sentimente între pură bucurie și totală teroare din cauza vârstei mele și a ultimei sarcini pierdute. Nu voiam să mă atașez de acest potențial bebeluș prea repede.”
Foto: Instagram
Citește și: