Mihai Albu, prima imagine cu iubita sa: „Nu este exclus să ajung din nou la altar”. Ce înțelegere a făcut cu Iulia la divorț

Mihai Albu și-a refăcut viața la 10 ani de la divorțul de Iulia, mama fetiței sale. Celebrul designer de pantofi a postat prima imagine cu iubita lui și a anunțat că nu ar fi exclus să se căsătorească din nou.

În anull 2004, Mihai Albu s-a căsătorit cu Iulia, iar 9 ani mai târziu, în anul 2013 au decis să divorțeze. Cei doi au împreună o fiică, pe nume Mikaela, care a rămas în grija criticului de modă, iar tatăl ei are program de vizită.

Mihai Albu, în vârstă de 60 de ani, a anunțat că iubește din nou și a prezentat-o pe noua lui iubită. Designerul nu ar exclude să ajungă alături de noua parteneră în fața altarului. La divorțul de Iulia Albu, el a fost de acord ca fosta lui soție să-i păstreze numele de familie.

„Iubesc din nou, este bine, nu este exclus să ajung din nou la altar. Și, da, îi voi da soției numele meu de familie, chiar dacă mai există o domniță Albu, vor fi două. Nu am de ce să îi cer voie Iuliei, numele este al meu.

Tata era din zona Alba Iulia, de aceea ne cheamă Albu. La divorțul de Iulia, numele a fost parte din negociere, i l-am lăsat, pentru că și-a construit cariera pe acest nume', a spus Mihai Albu, potrivit redactia.ro.

mihai-albu-5SeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5

Actuala iubită a lui Mihai Albu nu este persoană publică și preferă să stea departe de lumina reflectoarelor. Designerul de pantofi este foarte discret cu viața sa amoroasă și preferă să vorbească mai mult despre cariera sa și creațiile sale.

Și Iulia Albu și-a refăcut viața după divorțul de Mihai Albu. Criticul de modă se iubește de ceva ani cu Mike, bărbatul în care are mare încredere și care i-a adus din nou zâmbetul pe buze.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete