Au trecut aproape 10 ani de când Paul Walker și-a pierdut viața într-un tragic accident de mașină. Dar singura lui fiică, Meadow Walker, în vârstă de 24 de ani, încă simte prezența tatălui ei în jurul ei, mai ales atunci când viața devine grea. Tânăra a detaliat cum crede că Paul îi trimite de fapt semne până în ziua de azi.
Meadow avea 15 ani când Paul s-a stins din viață în 2013, dar legătura puternică pe care acest duo tată-fiică a împărtășit-o nu s-a estompat cu timpul.
„Pentru mine, sunt numerele, patru și șapte sunt numerele preferate ale tatălui meu. Și jur că ori de câte ori mă îndoiesc de ceva sau când mă cert cu cineva sau orice altceva, încep să văd patru și șapte peste tot. Așa că știu întotdeauna că este el”, a precizat tânăra recent, scrie Bright Side.
Unul dintre cele mai cunoscute roluri ale lui Paul a fost cel din franciza de succes Fast and Furious, unde l-a interpretat pe Brian O’Conner.
Iar Meadow, care își face apariția în cel mai recent film al francizei, Fast X, și-a exprimat bucuria de a face parte din film.
„Pentru mine este super emoționant, iar el ar fi uimit că se întâmplă acest lucru”, a adăugat Meadow, potrivit sursei citată anterior.
Și chiar dacă Meadow insistă că modelingul rămâne prioritatea ei numărul unu, ea a declarat că ar fi deschisă să joace și în alte filme.
„Mă gândesc la asta. Modelingul este obiectivul meu principal și asta este marea mea pasiune, dar m-aș putea vedea potențial în viitor ieșind un pic în evidență”, a mai spus tânăra în vârstă de 24 de ani.
Meadow a mărturisit odată că se uita frecvent la filmele tatălui ei, ca o modalitate de a-și aminti și de a se reîntâlni cu sunetul vocii lui.
„Se spune întotdeauna că primul lucru pe care îl uiți despre cineva este vocea lui, așa că sunt destul de norocoasă să am vocea lui în multe filme”.
Meadow are o legătură solidă cu Vin Diesel, care a jucat în franciza Fast and Furious alături de tatăl ei, Paul. Iar prietenia dintre cei doi bărbați a fost atât de puternică, încât Vin se asigură și în prezent că păstrează vie moștenirea prietenului său.
A apărut ediția de mai a revistei Avantaje. Luna aceasta v-am pregătit materiale interesante, numai bune de savurat dimineața la cafea… În primăvara lui 2023 Avantaje îți este cel mai bun aliat pentru inspirație, informație și entuziasm. Afli lucruri noi sau poate deja știute dar noi te ajutăm să le certifici și să le structurezi.
Iată o mică parte din cuprinsul ediției:
https://magazines.ringier.ro/brands/avantaje/