2 măști faciale cu mere, pentru un ten sănătos

Dacă ești o mare consumatoare, și implicit, iubitoare de mere, atunci cu siguranță nu vei avea nici o problemă în a testa aceste măști faciale cu mere, extrem de sănătoase.

Mere și miere

Pentru această rețetă, ai nevoie de două mere și o linguriță de miere. Curăță merele și dă-le prin răzătoarea fină. Amestecă pasta obținută cu lingurița de miere, până ajungi la o compoziție omogenă. Întinde apoi pasta pe ten și las-o așa circa 20 de minute, apoi clătește.

Această mască este recomandată unui ten îmbătrânit, tern, care are nevoie de puțin ajutor pentru a-și redobândi prospețimea. Este una dintre cele mai bune combinații ale cosmeticii naturale, pentru că cele două ingrediente se combină perfectă. Mierea ajută la curățarea tenului, datorită proprietăților sale antibacteriene, iar substanțele din mere vin să acționeze asupra pielii, revitalizând-o.

Sucul de mere

Și acesta este benefic dacă vrei să-i oferi tenului o ”înviorare” rapidă. Tot ce trebuie să faci este storci două, trei mere în storcătorul de fructe, pentru a obține cât mai mult suc, apoi masează pur și simplu pielea cu sucul proaspăt obținut îmbibat într-o dischetă demachiantă. După ce întreaga față a fost acoperită de suc, relaxează-te timp de 20 de minute, abia apoi clătește.

Secretul din spatele celor două măști faciale cu mere

Merele conțin o combinație de elemente care contribuie la îndepărtarea celulelor moarte de  la suprafața pielii și care îți fac tenul mai luminos, ca nou. Printre acestea se numără vitaminele A și C, astfel că, nu întâmplător, se spune că un măr pe zi ține medicul la distanță.

 

Cătălina Chiricheș
Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Video