Mărturisirea făcută de Lidia Buble cu lacrimi în ochi. „Trebuie să mă despart. Acum, Dumnezeu decide când va fi momentul și cu cine”

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Lidia Buble, în vârstă de 32 de ani, a tranmis un mesaj emoționant pe contul de socializare. Artista are o relație specială cu părinții ei, așa că, suferă de fiecare dată când trebuie să se despartă de aceștia. Mesajul transmis de vedetă cu lacrimi în ochi i-a luat prin surprindere pe fani.

Lidia Buble a mărturisit că unul dintre momentele cele mai grele din viața ei este acela când trebuie să se despartă de părinții ei, atunci când aceștia vin în vizită la interpretă sau când ea merge la casa unde a copilărit.

Nu mă întristează nimic mai tare decât atunci când trebuie să mă despart de părinții mei', a scris Lidia Buble, în dreptul unei imagini unde apare cu lacrimi în ochi.

lidia-buble–crop-1754036036SeparatorVEZI FOTOPOZA (1 / 6)

Lidia Buble și Horațiu Nicolau trăiesc de mai mult timp o frumoasă poveste de dragoste, în ciuda diferenței mari de vârstă dintre ei. Se înțeleg de minune, iar acum toată lumea așteaptă ca cei doi să facă pasul cel mare. Vedeta a vorbit în nenumărate rânduri despre dorința de a deveni mamă, mărturisind că se simte pregătită pentru asta oricând.

'Eu m-aș putea vedea mămică oricând pentru că de mici noi ne-am crescut acasă între noi. Am fost și bonă, adică oricând ar veni, eu o să fiu pregătită.

Acum Dumnezeu decide când va fi momentul și cu cine! Mă văd o mămică foarte cool și răbdătoare. Mă văd o mămică ideală! Acest răspuns mi-l dau nepoții mei, favorizându-mă, petrecem foarte mult timp împreună! Familia este sursa mea de energie', a declarat Lidia Buble recent, pentru  Click!.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Mai multe din Avantaje.ro