Marcel Vela, ministrul de Interne, atenționează! Sancțiunile care vor fi aplicate românilor, dacă nu respectă aceste măsuri

Marcel Vela, ministrul de Interne, atenționează! Sancțiunile care vor fi aplicate românilor, dacă nu respectă aceste măsuri

Marcel Vela, ministrul de Interne, s-a aflat ieri la Nădlac, unde în ultimele zile oamenii au așteptat chiar și douăsprezece ore pentru a intra în țară. El a spus că partea maghiară a convenit să deschidă și alte puncte de trecere a frontierei.

Marcel Vela: Eu am un mesaj pentru toţi cei care mai doresc să vină, să facă două lucruri: să analizeze de pe site-ul Inspectoratul General de Poliție de Frontieră timpii de așteptare pe toate vămile; al doilea – chiar dacă fac sute de kilometri, se gândească la faptul că e de preferat să facă această distanţă suplimentară decât să aglomereze o vamă şi să vină pe o vamă laterală.

Aşa cum am spus, sperăm ca după negocierile cu partea maghiară să avem zece variante de intrare, deşi partea maghiară spune foarte clar: nu se deviază de la autostradă. Dar au fost foarte deschişi şi vor fi de acord să se devieze de la autostradă.

Totodată, ministrul Marcel Vela a vorbit despre obligațiile cetățenilor în starea de alertă.

A nu purta mască de protecţie în spaţii închise este o situaţie care, în mod normal, trebuie sancţionată – a mai declarat ministrul de interne la Nădlac. Marcel Vela a precizat că va exista un ordin care să implementeze fapta şi penalizarea.

Marcel Vela: Este obligatoriu să purtăm mască în spaţii închise. Este o măsură care preîntâmpină extinderea epidemiei. În consecinţă, purtarea măştii e o necesitate, motiv pentru care masca va fi un accesoriu pe care îl vom avea cu toţii în spaţiile închise. Nepurtarea măştii este un caz care nu e compatibil cu regulile, şi în mod normal el trebuie sancţionat. Probabil că sunt şi unele cazuri de excepţie – cei care sunt alergici sau care pot motiva că purtarea măştii le face rău. Dar acest lucru îl stabileşte Ministerul Sănătăţii. Cuantumul amenzilor, aşa cum ştiţi, este stabilit în lege. Doar se implementează prin ordin fapta şi penalizarea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Shtiu.ro
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri