Manuela Hărăbor, dezvăluiri despre cel mai frumos cadou primit de ziua sa: „Mă bucur pentru fiecare clipă”

Manuela Hărăbor a jucat pentru prima oară într-un film pe când avea doar 4 ani, mai exact în „Veronica'. Unul dintre cele mai importante roluri din cariera sa a fost în „Pădureanca' unde a jucat alături de Adrian Pintea, Şeran Ionescu, Victor Rebengiuc şi Dorel Vişan.

Pe 2 aprilie, Manuela Hărăbor a împlinit 50 de ani și recent a acordat un interviu pentru Click unde a făcut câteva declarații despre viața sa profesională, dar și personală. Actrița nu este prezentă în lumea mondenă, însă a reușit să ajungă la premiera filmului “#dogpoopgirl” a regizorului Andrei Huțuleac. Unul dintre motive a fost faptul că prietena sa bună, Andreea Grămoșteanu, a intepretat rolul principal. Mai mult decât atât, Manuela Hărăbor pregătește alături de prietena sa un spectacol la Teatrul Mic.

„Repet cu Andreea Grămoșteanu, într-un spectacol, la Teatrul Mic. Scoatem premiera la sfârșitul lunii mai, și, chiar i-am spus: “Cei mai buni regizori sunt actorii!”. Pentru că, sunt într-o admirație totală față de Andreea. O cunoaşteam ca o actriță foarte bună, dar mă surprinde la repetiții, că are un talent regizoral fantastic. Scoatem o comedie, Măcel se va numi, după Zeul măcelului, de Yasmina Reza', a declarat Manuela Hărăbor într-un interviu acordat celor de la Click.

Cât despre viața personală, actrița a recunoscut că nu este adepta „găștilor' și își petrece timpul alături de părinți și de fiul ei. Băiatul actriței are 31 de ani și o poartă, de cele mai multe ori, într-un rollercoaster emoțional.

„Sunt cu copilul și părinții. Ei sunt din ce în ce mai bătrâni și nu fac față. În general, ies din casă, serile, la prieteni foarte apropiați. Cum a fost, aici, cazul Andreei. Pentru ea, am cerut bilet de voie de la mama și uite că l-am primit. Așa că, nu întind coarda foarte mult. Băiatul meu are 31 de ani. Merge pe 32. Este un tânăr care mă liniștește și mă neliniștește, în aceeași măsură, foarte mult', a mărturisit frumoasa actriță, potrivit sursei mai sus menționată.

Întrebată cum a petrecut pe 2 aprilie, vedeta a dezvăluit care a fost cel mai frumos cadou primit. Aceasta a avut alături familia și s-au bucurat savurând un tort vegan, deoarece ține Postul Paștelui.

„A fost frumos, în familie. M-am bucurat de cel mai mare cadou pe care l-am primit, și anul ăsta, faptul că i-am avut pe părinții mei lângă mine. Am fost în formulă completă. Cât o să fie, o să fie bine. Mă bucur pentru fiecare clipă care trece.

Tortul a fost un tort vegan, dar foarte bun. Țin post, suntem în Postul Paștelui. Cam tot timpul, ziua mea cade numai în post. În fiecare an, stau și mă inspir din ce postări mai văd, din ce mai aud și încerc fel de fel de variante. Și, uite că mi-a reușit și anul acesta. A fost foarte bun!', a mai spus actrița.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete