Malala, un destin uimitor. De la împușcătura care aproape a ucis-o la Premiul Nobel pentru Pace

Malala

Malala Yousafzai are o poveste de viață uimitoare despre care nu ezită să povestească ori de câte ori are ocazia. Fetița care era la un pas de a fi ucisă la 15 ani este câștigătoare a Premiului Nobel pentru Pace în 2014, speaker motivațional și absolventă a Universității Oxford, cu onoruri.

Anul acesta, pe 12 iulie, Malala împlinește 24 de ani. Iar în acești ani i s-au întâmplat atât de multe. Născută în Pakistan, Malala a avut de mică o pornire lăuntrică de a milita pentru drepturile persoanelor discriminate, în special pentru drepturile fetelor și femeilor. La nici 12 ani, ea scria într-un blog trimis către BBC despre problemele de acolo. The New York Times avea să realizeze un documentar despre ea. Iar trei ani mai târziu, avea să fie împușcată într-un atentat, de către talibani – ea și alte două colege. Conform talibanilor, fetele nu aveau voie să meargă la școală. Prin urmare, au oprit autobuzul școlar și au deschis focul asupra lor.

MalalaÎn cartea Eu sunt Malala, aceasta își amintește: „m-am trezit pe 16 octombrie, la o săptămână după atacul armat. Am fost transportată cu un avion din Pakistan în Regatul Unit în timp ce eram inconștientă și fără părinții mei. Eram la mii de kilometri distanță de casă, cu un tub în gât care mă ajuta să respir, și nu puteam vorbi.

Primul lucru la care m-am gândit când mi-am revenit a fost „slavă Domnului că nu am murit'. Dar nu aveam nici o idee unde eram. Știam că nu era țara mea natală. Doctorii și asistentele vorbeau engleza, deși toți păreau să fie din țări diferite. Vorbeam cu ei, dar nimeni nu mă putea auzi din cauza acelui tub din gât'.

Întâlniri cu președinții lumii

Cartea ei a fost publicată la un an după atentat și a devenit imediat bestseller. A pus bazele fundației Malala pentru educație și s-a întâlnit cu cei mai importanți președinți și prim-miniștri ai lumii. La 17 ani, a câștigat Premiul Nobel pentru Pace, iar în 2017 a fost admisă la Universitatea Oxford, pe care a absolvit-o cu onoruri.

Atâtea realizări, într-o perioadă scurtă de timp. Cu toate acestea, Malala susține în interviul acordat revistei Vogue UK, unde apare și pe superba copertă a numărului de iulie, că are aceleași nesiguranțe și griji ca orice tânăr de vârsta ei. „Este o întrebare pe care mi-o pun în fiecare seară. Stau întinsă în pat, fără să dorm cu orele, și mă gândesc. Ce voi face de acum? Ar trebui să locuiesc în continuare în UK? Ar trebui să mă mut în Pakistan sau în altă țară? A doua întrebare, cu cine ar trebui să locuiesc? Ar trebui să fiu pe cont propriu? Să locuiesc în continuare cu părinții? Momentan stau cu părinții mei, care mă iubesc, iar părinții asiatici în mod special își doresc ca ai lor copii să fie cu ei pentru totdeauna'.

Citește și: Modelul danez de educație, în România

Foto: Profimedia Images

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Publicitate
ziareonline.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Vedete