Actriță, om de televiziune, mamă și pasionată de domeniul culinar, Majda Aboulumosha a dezvăluit recent cu ce probleme a rămas în urma participării sale la emisiunea Survivor.
Majda Aboulumosha a stat în Republica Dominicană aproape două luni jumătate, fiind și cea mai mare perioadă petrecută departe de fetița ei, Jacqueline. În prezent, a mărturisit că nu ar mai lua parte la un proiect atât de amplu precum Survivor, mai ales din cauza problemelor de sănătate pe care le-a avut ulterior.
Între timp, frumoasa Majda s-a recuperat, însă a rămas cu o cicatrice majoră pe picior. Ea nu își dorește să o ascundă, motivând că îi aduce aminte cât de puternică este.
„Am rămas doar cu o cicatrice foarte mare pe picior. Îi spun căluțul meu de mare, așa are forma. S-a mai diminuat cumva, dar este destul de mare. Îmi aduc aminte perfect căzătura, dar și momentul în care m-am ridicat. Lucrurile acestea te învață să apreciezi orice și să mergi mai departe. Știam că sunt puternică, dar mi-am dat seama că sunt și mai puternică. (…) Nu vreau să îl ascund. Reprezintă durerea pe care am avut-o atunci, puterea cu care m-am ridicat și este o amintire', a declarat Majda Aboulumosha într-un interviu pentru EGO.
Majda Aboulumosha a jucat în telenovelele Aniela și Iubire și onoare, iar în urmă cu foarte mulți ani avea multe kilograme în plus. Foarte activă în mediul online, frumoasa vedetă le-a mărturisit fanilor cum a reușit să scape de ele.
„Dacă la început am avut un rol [cel din telenovela Aniela] în care fustele lungi acopereau kilogramele acumulate, iar cei din jurul meu nu mi-au zis niciodată că ar trebui să slăbesc, după a venit un alt rol, cel al unei cadâne.
Fără să-mi zică nimeni, am luat hotărârea să fac o schimbare, m-am gândit eu așa: Băi, o cadână are câteva kilograme în plus, dar parcă nici chiar așa
. Am făcut sală, antrenamente grele, antrenor personal, dietă cântărită, masaje zilnice, iar pe cântar nu slăbeam nici măcar 100 de grame.
Atunci mi-am dat seama că trebuie să învăț să am răbdare din nou, să mă întorc la o dietă cu care corpul meu era prieten, să fiu blândă cu mine. Rezultatele au apărut', a mărturisit vedeta în urmă cu ceva timp.
Foto: Facebook