Lavinia Petrea va reveni la pupitrul știrilor Pro TV peste 14 zile. Prezentatoarea se bucură să fie acasă alături de cei trei copii ai ei

Vezi pozele

Prezentatoarea de televiziune Lavinia Petrea (37 de ani) este fericită să poată sta acasă timp de 14 zile.

„Ieri a fost prima zi în care nu a trebuit să mai plec de acasă, a coincis și cu instituirea carantinei la nivel național.

Și m-am trezit fericită și liniștită că pot să stau fix așa, ca în această poză! Cu ei în capul meu, cu ei care cer în același timp ceva de la mine.

Cu momente perfecte, cu momente de crize și fițe, cu joacă, cu lacrimi, cu hârjoneală, cu de toate. Acasă mă simt în siguranță.

Cu copiii sănătoși și lângă mine mă simt cea mai puternică”, a mărturisit Lavinia Petrea, în mediul online.

Lavinia Petrea va reveni la pupitrul știrilor Pro TV peste 14 zile. Prezentatoarea se bucură să fie acasă alături de cei trei copii ai ei

„Estimez că nici drumuri la magazin nu mai avem de ce să facem în următoarele 2 săptămâni, deși nu am cumpărat exagerat.

La fiecare drum pe care l-am făcut în ultima vreme pentru cumpărături, am luat câte ceva în plus, alimente neperisabile ori cu termen de valabilitate mare.

Dar nici nu vom face mofturi. Sigur, fiecare are viața lui, probleme mai mari sau mai mici.

Dar cel mai important este să rămânem sănătoși. La trup și suflet”, a adăugat ea.

Cum s-au cunoscut prezentatoarea TV și soțul ei?

De aproape șapte ani, prezentatoarea știrilor Pro TV Lavinia Petrea este căsătorită cu procurorul Romulus Varga. Cuplul are împreună trei copii, un fiu și două fiice, Mathias, Klara și Karin.

Între Lavinia și Romulus a fost dragoste la prima vedere. Mai mult decât atât, încă de la început, perechea a stabilit să facă separat cununia civilă de cea religioasă, pentru a avea mai multe momente de sărbătorit, relatează Libertatea.

„Eu sunt în televiziune de 17 ani. El zice că, deși nu era telespectator fidel, mă știa de la televizor.

Ne-am cunoscut în cadrul unei întâlniri informale, dar la mult timp față de momentul la care a fost lansată invitația de către șeful lui de atunci.

Chiar a fost o întâlnire informală, doar că s-a întâmplat la câteva luni de când am primit invitația, pentru că pur și simplu nu am putut să ajung.

A fost dragoste la prima vedere, asta o știm amândoi”, a povestit Lavinia Petrea, pentru Libertatea, despre momentul în care ea și Romulus s-au cunoscut.

Foto: Instagram

Citește și:

Programul prezentatorului Dan Negru, complet eliberat din cauza pandemiei de coronavirus: „Nimic din ce știam nu va mai fi la fel”

Heidi Klum și soțul ei, muzicianul Tom Kaulitz, testați negativ pentru coronavirus

Diana Dumitrescu, despre mesajele negative din mediul online: „Fiecare mamă face pentru copilul ei ce crede ea că este mai bine”

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Huff
VIVA!
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete