La 91 de ani, Elena Pagu este Femeia Anului 2017 pentru Excelență în sport. De unde își ia puterea pentru a duce la capăt antrenamentele?

Când vine vorba despre activitatea fizică, multe persoane se ascund în spatele unor scuze banale pentru a evita orele lungi petrecute în sală sau pe terenul de sport. La 91 de ani, Elena Pagu este un exemplu de forță, determinare și disciplină.

La 91 de ani, Elena Pagu este Femeia Anului 2017 pentru Excelență în sport

După o viață pe care și-a petrecut-o făcând cu totul altceva, ajunsă la vârsta pensionării, Elena Pagu a simțit că drumul ei nu se oprește aici. Pentru că nu se vedea ducând o viață banală, aceasta s-a apucat serios de sport, iar astăzi concurează la campionatele de marș sportiv, unde reușește să se claseze pe cele mai înalte poziții, devenind multiplă campioană mondială. Pentru că a reușit să găsească un echilibru, pentru că îți face antrenamentele de fiecare dată, pentru că se înscrie în competiții în care încearcă să își depășească limitele și pentru că momentul în care se înfășoară în steagul României este pentru ea tot ce contează, revista Avantaje a desemnat-o pe Elena Pagu drept Femeia Anului 2017 pentru Excelență în sport.

De unde își ia puterea pentru a duce la capăt antrenamentele?

Elena Pagu poate reprezenta o sursă de inspirație pentru o mulțime de persoane. La 91 de ani este foarte activă și pentru a găsi puterea să își ducă la capăt antrenamentele, aceasta are un program foarte bine pus la punct.

“Puterea o iau în primul rând dintr-o fermitate categorică. Când trebuie să fac antrenament, trebuie să fac. Dintr-un mod de viață foarte ordonat. Mănânci, îți e foame sau nu, dimineața, la amiază și seara, până la ora 19. Eu mănânc orice. Trebuie să fii harnic, asta este o condiție. Dacă decizi să ieși la ora 6 dimineața din casă, când nu e foarte cald sau când îți convine, când nu e prea multă lume pe pista din Parcul IOR sau la Băneasa, trebuie să ieși atunci pe ușă.”, a spus Elena Pagu.

Care este cel mai mare regret al Elenei Pagu?

Când vine vorba despre regrete, Elena Pagu este la fel de hotărâtă și mărturisește că i-ar fi plăcut să urce pe scenă și să intre în pielea diferitelor personaje.

“Cel mai mare regret a fost că nu m-am făcut actriță”, a spus Elena Pagu.

Urmărește materialul video de mai sus pentru a vedea interviul cu Elena Pagu.

Bianca Hriscu

Foto: Vlad Chirea și Dumitru Angelescu

Citește și:

Anca Serea și Adi Sînă, din nou părinți: „Da, ne mai dorim copii”

Paula Herlo, Femeia Anului 2017 la categoria Jurnalism Social: „Muncesc mult, uneori de la 7 dimineața până la 2-3 noaptea”

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...

EVA.RO
Recomandari
Libertatea
Doctorul Zilei
Baby
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati