Klaus Iohannis: „Vom obţine un vaccin nou”

Klaus Iohannis se află la Bruxelles la o reuniune a Consiliului European. Înainte de întâlnire, acesta a declarat că există câteva temeri în ceea ce privește răspândirea variantei Omicron, motiv pentru care se va aduce în discuție dezvoltarea unui nou vaccin pentru a combate această super-tulpină.

„Vom avea o discuţie aplicată, este evident că există o îngrijorare larg răspândită în legătură cu noua variantă a virusului, numită Omicron, vom discuta ce se poate face în comun şi, foarte important, vom discuta despre cum vom obţine un vaccin nou, pregătit pentru a combate această nouă formă a virusului.

Este între timp foarte clar pentru toată lumea şi am discutat şi ieri cu alţi lideri, doar vaccinarea poate să oprească răspândirea acestei pandemii', a declarat Klaus Iohannis, joi, la Bruxelles, înainte de reuniunea Consiliului European.

Președintele României a mai precizat că vor fi mult mai multe teme care se vor discuta în cadrul acestei reuniuni și își dorește să se găsească soluții eficiente pentru combaterea variantei Omicron. De asemenea, șeful statul susține că va propune măsuri de restricții mai puține, mai ales în cazul transportatorilor.

„Voi atrage atenţia să nu se exagereze cu măsurile de restricţionare, în special când este vorba de traficul de mărfuri, despre economia europeană şi sper să aungem la concluzii pozitive în acest sens', a mai spus Klaus Iohannis.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
Publicitate
substantial.ro
Libertatea
CSID
Descopera.ro
Life.ro
Retete
Baby
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Mai multe din Stiri