Jamila, cunoscuta bloggeriță, a avut COVID

Jamila, cunoscuta bloggeriță, a avut COVID
Se pare că Jamila, cunoscuta bloggeriță, a luat COVID de la soțul ei care anterior fusese la o sală de sport. Evident, pentru că la sală nu poți purta mască riscul de infectare este foarte mare.
Iată ce scrie Jamila, pe numele ei adevărat Geanina Avram Staicu, pe pagina ei de Facebook:
“Dragii mei, vreau sa impartasesc cu voi un lucru foarte personal despre care mi-e inca foarte greu sa vorbesc. Am fost infectata cu virusul SARS-cov-2, adica am avut COVID-19. Imediat ce am aflat s-a instalat panica. Pentru inceput nu stiam cum de tocmai eu m-am infectat.
Am purtat mereu masca si am purtat-o corect, am pastrat distanta sociala, nici macar n-am plecat nicaieri in vacanta anul acesta, tocmai pentru a ma proteja si pentru a-i proteja pe ai mei. Ma simtem ca intr-un vis urat care parea sa nu se termine.
A urmat apoi o cursa cu obstacole intre telefoane la DSP, controlul zilnic al politiei locale, carantinare pentru sotul si copiii mei, izolare pentru mine. Imi sarea inima din piept cand vedeam pe ecranul telefonului apel de la un numar de fix. Stiam ca fie e DSP-ul, fie ambulanta. Pe scurt a fost o perioada extrem de grea pentru mine, iar moralul meu a fost la pamant. Nu am vrut atunci sa spun nimanui.
Au stiut foarte putine persoane pentru ca imi era groaza de ceea ce vor crede ceilalti. Vazusem cu ochii mei hate-ul de care au avut parte alte persoane publice cand au anuntat acelasi lucru. Am decis sa nu fac public lucrul acesta, insa m-am razgandit si va voi spune de ce.
In primul rand am vrut sa fac publica infectarea mea pentru ca vreau ca oamenii sa inteleaga ca nu e o rusine. Orice se poate infecta, iar virusul nu alege. Nu ii tratati pe bolnavii de Covid ca pe niste ciumati pentru ca nu e cazul.
Dupa 14 zile nu mai sunt contagiosi, deci nu mai pot infecta alti oameni. Apoi am vrut sa spun pentru ca am vazut ca multi iau in ras acest virus si ca mult mai multi nici macar nu cred in el.
As vrea doar sa constientizam ca virusul exista, ca putem face forme mai usoare sau mai grave (in cazul nostru au fost usoare) si ca cel mai rau, ii putem infecta si pe cei pe care ii iubim si care pot avea alte boli care le-ar pune in pericol sanatatea.
Din fericire, noi nu am infectat pe nimeni altcineva. Este foarte important sa ne protejam si da, sa purtam masca care a devenit cel mai urat obiect in perioada aceasta. Masca purtata corect ne ajuta sa nu raspandim virusul, deci sa nu-i infectam si pe altii.
Si pentru ca sunt o persoana sincera, si nu v-am mintit niciodata, aveti si dovada infectarii mele, testul care a iesit pozitiv. In test veti citi « detectabil » adica virusul a fost detectat in organismul meu. In comentarii il voi pune si pe cel pe care l-am refacut la 14 zile si care este negativ, adica « nedetectabil ».
Voi reveni cu un clip in care voi povesti in detaliu tot ce s-a intamplat si cum a fost pentru mine toata aceasta experienta pe care mi-o voi aminti toata viata. Pana atunci, ramaneti sanatosi si aveti grija de voi!”
Foto: Youtube
Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Publicitate
Huff
VIVA!
Retete
Baby
TV Mania
Sfatul parintilor
Mai multe din Stiri