Irina Nicolae a apărut la TV și a explicat conflictul cu fetele de la ASIA, care se reunesc într-un concert, fără ea: „E foarte bine! Eu întotdeauna le voi susține”

Irina Nicolae a avut o primă apariție televizată unde a explicat toate amănuntele despre scandalul cu fetele de la ASIA. Ele vor susține un concert, inițial s-a spus că e unul aniversar, dar acum e unul pentru reunirea trupei, dar Irina Nicolae nu e invitată, ea le va susține din public.

De când s-a mutat în Budapesta, Irina Nicolae a apărut foarte rar la TV. A renunțat atunci și la muzică și s-a dedicat vieții de familie.„N-am mai venit de foarte multă vreme. Eu sunt un om discret cu viața mea privată după ce am decis să plec din formația care m-a consacrat.

Am dat prioritate vieții personale, este un lucru știut, am dat o declarație de presă la momentul respectiv, ăsta a fost motivul pentru care eu am plecat din trupa ASIA. Sunt cu același om de atunci, care între timp mi-a devenit și soț. Avem împreună cel mai minunat și cel mai prețios dar pe care mi-l putea face Dumnezeu și soțul meu, fetița noastră, Scarlet Maria', a spus în emisiunea lui Teo Trandafir de la Kanal D Irina Nicolae, care a explicat și conflictul apărut după anunțarea concertului ASIA, trupa în care ea a cântat mulți ani de zile, chiar de la debut.

„Am aflat prin intermediul colegilor tăi din presă care m-au contactat și m-au întrebat dacă vin la concert. Nici nu știam despre ce concert este vorba. Le-am zis sincer că nu am fost invitată, eu nici nu fusesem contactată, deci era firesc să le spun oamenilor adevărul.

Apoi m-a sunat altcineva din presă care mi-a zis că există o declarație a mea, pardon, a domnul Adrian Ordean, care declara că eu îmi anunțam publicul cu regret că nu pot să fiu parte din acest eveniment. De aceea s-ar fi ajuns la această formulă, că eu sunt ocupată cu viața mea, că am un copil, că nu mai locuiesc în România', spune Irina Nicolae, care nu a declarat niciodată că nu poate lua parte la evenimentul din martie.

„I-am spus că mi s-a părut dezamăgitor să mi se pună niște cuvinte în gură și a fost singura declarație și singura poziție pe care eu am luat-o. Le-am spus oamenilor adevărul. De ce nu sunt pe scenă să îi onorez pe oameni pentru cariera pe care am avut-o împreună cu fetele pentru că am primit o grămadă de mesaje.

Am zis că nu am avut cum să fiu parte dacă nimeni nu mi-a pus această întrebare. Mie mi s-a părut firesc să le susțin pe fete, pentru că întotdeauna vor fi parte din mine, indiferent în ce formulă este. Eu nu am o problemă cu formula', a mai adăugat ea.

„Eu nici nu înțeleg de unde acest conflict. Am un mare respect pentru domnul Ordean, am și vorbit după aceea, la două zile după poziția mea oficială și după ce mi-am cumpărat un bilet și am zis că o să fiu în sală. (…) Eu nu mă autoinvit nicăieri, eu nu am nevoie de o invitație, să mă duc eu să mă așez pe o scenă, mi s-a părut firesc să spun oamenilor de ce eu nu sunt parte din acest moment. Adi Ordean m-a sunat chiar înainte ca ele să aibă conferința de presă și era foarte supărat și foarte dezamăgit, mi-a spus că îi pare foarte rău și că își cere scuze și că el m-a dorit în această formulă, dar așa a fost să fie. Probabil că ele au presupus că nu pot să vin, dar iată-mă aici', a mai explicat Irina Nicolae.

trupa asia scandalSeparatorVEZI FOTOPOZA 1 / 5

Irina Nicolae va merge la concertul din martie al trupei ASIA, le susține pe Anca, Sorana, Ianna și Anemona, care vor cânta din nou pe scene sub numele ASIA.

„Ele se relansează, e foarte bine! Nu am nicio problemă cu asta, întotdeauna le voi susține, întotdeauna voi fi parte din grupul ăsta. D-asta am și ales să fiu de partea publicului. Ele se reunesc acum în această formulă', a încheiat ea.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
ELLE
Publicitate
Unica.ro
VIVA!
substantial.ro
Retete
Baby
CSID
Kudika
Descopera.ro
Life.ro
Doctorul Zilei
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete