Ilinca Vandici, ajutor de nădejde cu băiatul ei în vârstă de 5 ani: „Sunt întotdeauna liniștită”

Ilinca Vandici este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România. Aceasta se poate declara o femeie împlinită atât pe plan profesional, cât și pe cel personal. Ilinca Vandici și Andrei Neacșu au împreună cu băiețel în vârstă de 5 ani pe nume Zian. Recent, vedeta a dezvăluit cu cine stă acesta atunci când ambii părinți sunt plecați la diverse treburi.

Ilinca Vandici nu se sfiește în a recunoaște că are ajutoare atunci când vine vorba de băiețelul ei. Dincolo de implicarea de care dau dovadă ea și soțul ei, Zian stă în permanență cu bona. Însă, în funcție de programul familiei, bunicii sau rudele apropiate sar în ajutor ori de câte ori se poate.

„Am bonă internă de un an și jumătate, dar, în același timp, este și Andrei, soțul meu sau socrii aproape. Mai e sora mea alături de familia ei sau mama. Lumea este și se găsește, doar că fiecare, în funcție de programul lui. Bona e sfântă că ea este acolo, indiferent de ceea ce se întâmplă și sunt întotdeauna liniștită. Nu rămâne copilul ca un fel de stres, că nu are cine să stea cu el sau cine să aibă grijă. E cel mai bine așa. Eu le las de mâncare, le-am promis că nu stau mult și că mă întorc când ar trebui să se cule. Eu sunt cea care îl adoarme în fiecare seară și asta e. Iau un premiu frumos și voi pleca acasă', a declarat Ilinca Vandici, pentru Wownews.

Vedeta în vârstă de 36 de ani a declarat că Zian îi ocupă o mare parte din timp și se bucură de fiecare moment petrecut cu el. De asemenea, ea își organizează astfel timpul pentru a fi alături de micuț ori de câte ori are nevoie. Acesta este și motivul pentru care nu s-a mai gândit la un frățior sau o surioară pentru el.

„Am avut o perioadă în care am zis că e în regulă, până mi-am dat seama, de fapt, și am descoperit tot citind, tot ascultând cursuri de parenting, tot ascultând terapeuți, tot întrând eu în terapie și făcând terapie și dându-mi seama câte lucruri am eu de vindecat la mine și de rezolvat cu mine, darămite după aceea cu copilul. Și ăla a fost momentul în care am zis: Ok, e prea mult și n-o să reușesc să ofer așa cum trebuie!.

Și atunci m-am oprit, am zis: Nu îmi mai doresc încă un copil, e bun ăsta, hai să încerc să văd la mine ce e de rezolvat, hai să vindec aici, hai să încerc să fiu eu bine cu mine, ca să pot să-i dau lui după aceea extrem de clară toată informația și toată experiența!. Și da, ăsta este unul dintre motive! Nu-i ușor să ai copii.

E foarte ușor să faci copii, e foarte ușor să-i ai, dar e foarte greu să-i crești, să-i ajuți să se dezvolte, să evolueze așa cum trebuie. Că așa toți creștem, toți ne dezvoltăm, toți evoluăm, dar acum când știu cum ar trebui să se desfășoare lucrurile, sau cum ar fi fost bine să se desfășoare pentru mine, îmi dau seama cât e de greu!’, a spus Ilinca Vandici pentru Cancan.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Urmărește-ne pe Google News
Recomandari
substantial.ro
Publicitate
CSID
Kudika
Descopera.ro
Unica.ro
Retete
Baby
Life.ro
Doctorul Zilei
VIVA!
ELLE
Diva Hair
Sfatul medicului
Sfatul parintilor
TV Mania
Shtiu.ro
Trending news
Mai multe din Vedete