Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni: carieră și bani, dragoste și relații, sănătate

Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni

Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni arată că, în sfârșit, ți se întâmplă și ție ceva în vara asta. Probabil că îți vei permite o vacanță în care te vei îndepărta de unii oameni și de unele lucruri care te uzează nervos. Află previziunile complete!

Eris este acea planetă pitică foarte enervantă care încurcă pe toată lumea. Luna asta, pe tine. Are o influență sâcâitoare, atrage bârfe și răutăți din partea altora. Ești vulnerabilă. Soluția este să-ți pui cap la cap toate zilele de concediu pe care le mai ai de luat și să pleci. Cu partenerul, dacă se poate.

Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni: CARIERĂ ȘI BANI

În ciuda dușmanilor, luna asta îl ai de partea ta pe Mercur. Vei avea talentul de a închide gura adversarilor și de a produce rezultate consistente în muncă. Autoritatea se va întări, dar nu asta îți dorești în acest moment. Lasă, va prinde bine la întoarcerea din concediu.

Dacă ți se oferă niște bani și ai impresia că sunt prea mulți sau nu ți se cuvin, acceptă, totuși. Dacă este totul legal, acceptă. Fii sigură că nimeni nu se grăbește să-ți dea bani degeaba. S-au făcut calcule, s-au emis considerații, s-a cântărit bine și s-a decis. Sunt banii tăi, îi meriți. Dar să fie confidențial. Pentru că tu, semn de Aer, nu reușești întotdeauna să-ți ții gura. Și nu ai nevoie de bârfele și de invidia pe care le provoacă sus-numitul Eris.

Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni: DRAGOSTE ȘI RELAȚII

Mercur îți imprimă o dinamică practică, o evoluție în termeni intelectuali și sociali. Este o perioadă favorabilă noilor relații și cunoștințe. Dar nu este foarte favorabilă dragostei. Pur și simplu, nu ești într-o dispoziție romantică.

Asta nu va dăuna neapărat relației de cuplu. Nativii în Zodia Gemenilor nu-și aleg parteneri decât dacă au de împărțit cu ei mai mult decât patul. Așa că relația ta va fi într-o fază de explorare intelelectuală și spirituală. Va fi așa cum îți place ție.

Dacă nu ești într-o relație permanentă, probabil că nu te vei grăbi să pici într-una. Este posibil ca, în viitor, o cunoștință pe care ți-o faci acum să se transforme în ceva mai mult. Dar, deocamdată, este perioada de comunicare, de descoperire a potențialului și cam atât.

Horoscopul lunar august 2018 pentru Gemeni: SĂNĂTATE

Oboseală, stres, extenuare. Cam pe aici te învârți la începutul lunii. Munca a fost intensă, programul complicat și prelungit. Îți cam ajunge. Până în prima zi de vacanță, este posibil să ai dureri de cap, probleme cu vederea și o grămadă de nervi. Dacă ai o afecțiune cronică, și ea va scoate coarnele. Semn că trebuie să te oprești puțin și să ai grijă de tine.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Loading...
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Horoscop