Hilary Duff, aspru criticată pentru că i-a pus cercei fiicei sale de 8 luni

Actrița Hilary Duff a fost aspru criticată după ce a luat decizia de a-i pune cercei fiicei sale în vârstă de 8 luni.

Hilary Duff, aspru criticată pentru că i-a pus cercei fiicei sale de 8 luni

Fanii vigilenți ai vedetei au observat, în ultima ei postare de pe Instagram, cerceii minusculi cu pietricele din urechile micuței.

În imagine, actrița zâmbește larg în timp ce fiica ei Banks îi ia jucăuș ochelarii de soare de la ochi.

Bijuteriile sunt noi, micuța apărând fără cercei în toate celelalte fotografii anterior publicate de vedetă.

În timp ce unii dintre fanii actriței au complimentat-o pe micuță, alții au simțit nevoia să-i acuze actriței decizia.

„Nu pot să înțeleg de ce ai crede că este ok să-i găurești urechile fiicei tale. I-ai cauzat o imensă durere și un imens disconfort”, a comentat un utilizator.

Unele dintre critici au sfârșit prin mențiunea că nu o vor mai urmări pe Hilary pe rețelele sociale din cauza durerii provocate micuței.

Cel mai probabil, actrița nici nu a băgat în seamă comentariile negative. Vedeta este mult prea ocupată bucurându-se de viața ei și de noul membru al familiei.

Mai mult decât atât, actrița este în culmea fericirii ori de câte ori micuța învață câte ceva nou. Să meargă, să vorbească, etc.

De curând, Banks a mers de-a bușilea pentru prima dată. Bucuroasă, Hilary a publicat și un videoclip cu fetița pe Instagram.

„We got a mover”, a scris Hilary alături de videoclip. În filmare, Luca, fiul cel mare al actriței, își încurajează surioara mai mică că vină spre el.

Cu o familie atât de frumoasă și de iubitoare, ne este greu să credem că o pereche de cercei o va face în vreun un fel pe bebelușă nefericită.

După o relație de doi ani, Hilary Duff și Matthew Koma s-au logodit la începutul lunii mai. Împreună au o fiică, Banks, în vârstă de 8 luni.

Artista a mai fost căsătorită timp de șase ani, din 2010 până în 2016, cu jucătorul profesionist de hockey, Mike Comrie. Împreună, cei doi au un fiu, Luca Cruz Comrie, în vârstă de 7 ani.

Foto: Instagram

Citește și:

Danielle Fishel a născut cu o lună înainte de termen! Ce a mărturisit actrița despre experiența sa?

Prințesa Diana acceptase rolul principal din pelicula „The Bodyguard 2', înainte să moară

Celine Dion, apariție spectaculoasă la Săptămâna Modei Couture de la Paris

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete