Danielle Fishel a născut cu o lună înainte de termen! Ce a mărturisit actrița despre experiența sa?

Daniel Fishel, actriță de origine americană în vârstă de 38 de ani, a născut prematur la sfârșitul lunii iunie. Vedeta și soțul ei, Jensen Karp, trăiesc una dintre cele mai grele perioade din viața lor.

Danielle Fishel a născut cu o lună înainte de termen! Ce a mărturisit actrița despre experiența sa?

Micuțul Adler Lawrence Karp s-a născut pe 24 iunie, cu patru săptămâni înainte de termen. Ieri seară, 1 iulie, proaspăta mămică a publicat prima fotografie cu micuțul și cu dormitorul lui.

Alături de imagini, Daniel a povestit experiența dinainte, din timpul și de după nașterea fiului ei.

„Cu o săptămână în urmă azi, pe 24 iunie, la aproape 5 dimineața, Adler Lawrence Karp a venit pe lume. S-a întâmplat cu patru săptămâni înainte de termen. Apa mi s-a rupt pe 20 iunie, chiar cu o zi înainte să-mi înceapă concediul de maternitate.

Am fost spitalizată în aceeași seară. Tot atunci mi s-a administrat sulfat de magneziu deoarece Adler avea doar 35 de săptămâni.

Din nefericire, după o ecografie, medicul nostru a descoperit că micuțul avea lichid în plămâni, lichid care nu se afla acolo la ultima noastră programare, cu doar 10 zile în urmă.

Așa a început coșmarul pe care nu-l vom uita niciodată. Adler încă nu este acasă alături de noi deoarece medicii și asistentele fac tot posibilul pentru a aflat de ce are acel lichid în plămâni și care este cea mai bună cale de a-l scoate de acolo.

A fost cea mai grea săptămână și jumătate din viața mea și a lui Jensen. Am reușit să mergem mai departe cu ajutorul familiei și prietenilor care ne-au fost și încă ne sunt aproape.

Eu și Jensen ne-am apropiat, dacă era posibil, chiar mai mult din cauza acestei nefericite întâmplări. Iubirea dintre noi a crescut exponențial în timpul acesta în care am căutat sprijin unul în celălalt.

Ne simțim neajutorați. Ne-am dorit să urmăm îndeaproape „planul nașterii”, iar acum suntem obligați, în prima lui săptămână de viață, să ne lăsăm fiul în spital.

Abia aștept să vă împărtășesc noi detalii. Până acum știm că urăște să aibă pampersul murdar chiar și pentru un singur minut. Îi plac băițele și are cel mai drăguț strănut pe care l-am auzit vreodată.”

Danielle și Jensen sunt împreună din anul 2017. În martie 2018 s-au logodit, iar în luna noiembrie a aceluiași an s-au căsătorit. În ianuarie 2019, cuplul a anunțat că îți așteaptă primul copil în luna iulie a acestui an.

Foto: Instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO incărcat pe avantaje.ro
Recomandari
Libertatea
Retete
Baby
Doctorul Zilei
Sfatul parintilor
Mai multe din Vedete-Personalitati